Dezvoltare personală

Ce este psihoterapia și cum te poate ajuta?

Cu siguranță ai auzit multe informații despre psihoterapie. Unele sunt adevărate, altele sunt departe de realitate.

În cadrul acestui articol îmi doresc să aduc o parte din ceea ce înseamnă psihoterapia (este un domeniu complex și vast), experimentată de mine din scaunul de psihoterapeut și client – beneficiar direct al procesului cu un alt terapeut. Spun imaginea din acest moment, pentru că tot ce înseamnă sănătate mentală este în curs de dezvoltare. Apar cercetări noi, se confirmă abordări diferite, evoluează mult și protocolul în timp poate căpăta nuanțe diferite.

 

Ce este psihoterapia?

Psihoterapia este o relație care se dezvoltă între două sau mai multe persoane, având roluri de specialist-psihoterapeut și de client sau beneficiar / beneficiari. Poate participa o singură persoană în rolul de client sau pot fi mai mulți participanți – ai aceleași familii sau prieteni ca suport, resurse, oameni de sprijin.

În rolul de psihoterapeut este o persoană care a făcut școală de formare în psihoterapie cu durata de 4 ani (de cele mai multe ori). Terminarea facultății de psihologie nu aduce cu sine încadrarea ca psihoterapeut. Ci e nevoie de specializarea aceasta punctuală. Sunt Institute de formare, cu diverse abordări, care se transpun în procesul terapeutic prin tehnici de lucru, prin perspective asupra situațiilor, relațiilor.

Psihoterapia are mai multe abordări, e important să o găsești pe cea cu care rezonezi tu. Nu există rețete universal valabile, din studii știm că unele modele terapeutice au mai mult succes cu anumite problematici. Este de încercat și de văzut ce funcționează pentru tine.

În rolul de client-beneficiar, se poate găsi orice persoană, de orice vârstă, etnie, statut care își dorește să înțeleagă anumite aspecte, să găsească soluții, să se dezvolte, să evolueze.

Psihoterapia este un context în care se crează siguranță, acceptare. În procesul terapeutic, o să auzi de multe ori ”e normal” pentru că atunci când cunoaștem teoria, studiile din relațiile umane, totul capătă un sens, o normalitate.

Întâlnirile de psihoterapie sunt un cadru în care este accentul este pus pe client, pe povestea lui de viață, pe nevoile din prezent, pe situația care l-a adus în terapie. Psihoterapia unește punți între trecut-prezent-viitor, știind că timpul și experiențele trecute sunt mult mai actuale decât am crede fiecare dintre noi. De aceea, în funcție de abordarea terapeutică a psihoterapeutului cu care lucrezi, să știi că va fi curios să afle despre momente semnificative trecute ca parte din proces.

 

Cum te poate ajuta?

În psihoterapie se abordează aspecte care țin de viață. Așa cum mergem să ne luăm o haină când s-a rupt cea veche pentru confortul termic și pentru starea de bine, așa cum ne schimbăm pantofii când ne bat pentru a putea merge fără dureri, așa cum mergem și ne alegem alimente să putem mânca, să avem energie, exact la fel avem grijă de sănătatea noastră emoțională, psihologică prin mers la terapeut.

Psihoterapia urmărește starea de bine a omului, ajută la adaptarea schimbărilor care au apărut, la integrarea lor, la înțelegerea din alte unghiuri a situației prezente.

Oamenii aleg să vină la terapeut pentru:

  • Rezolvarea conflictelor în familie, în cuplu
  • Schimbări majore ale vieții: divorț, pierderea cuiva drag, plecarea de acasă a copiilor
  • Depresie, anxietate, stres la job sau acasă
  • Acceptarea unui diagnostic primit referitor la sănătatea fizică: diabet, cancer, boli ale pielii
  • Odihnă mai bună, somn mai liniștit
  • Cunoașterea de sine, pentru creșterea stimei de sine și a încrederii
  • Modul cum gestionează anumite situații (comportamental, emoțional) și asupra cărora doresc dezvoltarea unui alt mecanism
  • Atacuri de panică

Situațiile enumerate mai sus sunt câteva dintre motivele care îi aduc pe oameni la terapie.

Cu toate astea, știm din studii că oamenii așteaptă și încearcă tot ce știu și pot înainte de a ajunge la un specialist. Pentru noi, în România, încă este stigmă socială, rușine, încă nu avem atenție suficientă asupra sănătății mentale. Uneori, când așteptăm prea mult apar situații medicale prin care se solicită intervenția terapeutului:

  • Adicții, dependențe diverse: alcool, tutun, droguri, sport excesiv, jocuri de noroc
  • Tulburări de alimentație: anorexie, bulimie, mâncat compulsiv
  • Tulburări de personalitate
  • Schizofrenie și alte situații medicale
  • Și altele

În funcție de situația fiecărei persoane, de contextul actual și de condiționările medicale, psihoterapia este suficientă, alteori este necesară intervenția medicației, recomandată de către un medic psihiatru. Cei trei, clientul – psihoterapeutul – psihiatrul, fac echipă împreună pentru binele suprem al omului.

 

Cum poți beneficia la maxim de psihoterapie?

Găsește un terapeut cu care să te simți confortabil. Da, uneori psihoterapia, procesul, pot fi incofortabile, dar relația cu terapeutul este foarte importantă, esențială după Irvin Yalom. Cu unii terapeuți poți simți asta de la prima întâlnire, cu alții se crează după câteva întâlniri. Dacă nu ai dat peste acela potrivit pentru tine, mai caută.

Setează-ți așteptări realiste pe care le agreezi cu psihoterapeutul tău. Psihoterapia este un proces, o călătorie pe care o faceți împreună. Dacă tu mergi într-o direcție și terapeutul tău în alta, e posibil să nu fie cel mai plăcut demers și nici unul cu rezultatele dorite.

Fii deschis, onest, cu tine în primul rând! Succesul procesului depinde și de deschidarea clientului pentru cunoaștere. Tu te cunoști cel mai bine, tu știi ce simți, ce tendințe de comportament ai în anumite situații. Dacă nu poți să vorbești despre anumite aspecte, e ok să-i spui asta terapeutului tău și să vedeți în ce măsură are impact asupra procesului.

Psihoterapia continuă dincolo de întâlnirile cu terapeutul tău. Ceea ce se discută în cadrul întâlnirilor, rămâne cu ambele părți implicate o vreme. Răsună în interior vocea terapeutului, unele cuvinte spuse, reacții de pe fața lui/ei. Vezi ce impact au asupra ta, lucrează cu ceea ce îți amintești. Unii terapeuți dau teme de casă, aspecte de urmărit, de notat. E bine să poți să te ții de ele. Iar dacă nu reușești să comunici asta psihoterapeutului.

Dă feedback terapeutului tău. Când ceva te-a ajutat, spune-i. Când simți că nu mai merge, că te încurcă ceva, spune-i și asta. Dacă te simți incomod, de asemenea spune-i. Psihoterapia este o relație care se ajustează și se adaptează între cele două părți.

Sper ca aceste informații să îți fie utile pentru a înțelege mai multe despre psihoterapie.

Dacă te interesează un subiect specific, te rog scrie-mi și voi dezvolta pe larg într-un articol.

Cu drag,

Andreea

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *