Conferinte / Campanii,  Familie

Când copiii nu se simt bine, nu se pot comporta bine

Ce bine ar fi să avem o colaborare ușoară și liniară cu copiii noștri, nu?! Ei, realitatea ne provoacă puțin, puțin mai mult 🙂

Hai să vedem cum stau lucrurile

Te trezești dimineața după o noapte în care nu ai dormit prea bine. Te doare corpul, capul. Tot ce ți-ai dori ar fi să te poți pune înapoi în pat și să prelungești șederea acolo, poate chiar să readormi. Te mobilizezi și pleci spre lucru. Pe drum te oprești să îți iei o cafea și te întâlnești cu un coleg. Începi discuția cu el:

– N-am niciun chef de lucru azi. Mă duc și mă așteaptă copiii, dornici de joacă, cu gălăgie, țipete, râsete. Tot ce vreau e să mă întorc în pat, să iau un paracetamol și să dorm.

Colegul răspunde cu mai multe variante:

– Hai, nu te mai plânge. Nu e chiar așa rău. Copiii sunt simpatici. Tu știi deja că odată ce ajungi la ei te simți mai bine. = E ca și cum ignoră complet sentimentele tale

– Hai adună-te! Ai un job pe care mulți și-l doresc. Lasă cafeaua, ia-ți un ceai și meditează puțin în mașină înainte de program. = Transmite niște sfaturi, fără să fie în contact cu ceea ce simți

– Auzi, tu ai văzut-o pe Ileana? N-are nicio treabă. Este veselă, energică în fieare dimineață. E pregătită mereu pentru tot ce urmează. = Comparația cu un alt coleg

– Oare tu dormi suficient? Poate răcești. Ai niște vitamine la tine? = pune întrebări utile

Când ne putem pune în rolul acestei persoane cu durere de cap, durere în corp, cred că automat ne-ar veni ca răspuns ostilitate în fața acestor răspunsuri. E ca și cum cineva constestă tot ce simțim fizic, emoțional. Și pe deasupra, ne provoacă și furie.

Cam așa li se întâmplă și copiilor în relație cu noi.

 

Hai să vedem, ce ne-ar ajuta?

 

Când cineva ne recunoaște sentimentele, deja o parte din noi se calmează.

  • Oh, da, chiar este aiurea să mergi la lucru simțindu-te astfel. Mai ales când lucrezi cu copiii.

Când sentimentele sunt acceptate, oamenii se simt ușurați: Mă înțelege. Poate nu e chiar așa rău. Poate mă descurc azi.

Același lucru se întâmplă și cu copiii noștri. Când noi le putem transmite înțelegere și acceptare, emoțiile lor sunt conținute. Și prin asta îi ajutăm în procesul de gestionare emoțională. Facem noi acum cu ei, pentru ca ulterior să poată face de unii singuri.

Scopul este să înțelegem că nu putem să ne comportăm bine atunci când nu ne simțim bine. Și nici copiii nu se pot comporta bine atunci când nu se simt bine. Dacă nu avem grijă mai întâi de sentimentele lor, nu prea avem șanse să obținem cooperarea lor. Cel puțin, nu într-o manieră sănătoasă pe termen lung.

Nouă părinților ne vine mult mai ușor să acceptăm sentimentele pozitive, de bine. Dificultatea apare când ne confruntăm cu emoțiile lor puternice. Tendința părinților este să le diminueze, să le corecteze, să le respingă, să facă orice să dispară. Este dinsconfortul nostru în fața situației trăite.

 

Instrumente utile pentru emoții puternice

  1. Punem în cuvinte ceea ce simt copiii

”Ești cea mai rea mamă de pe planeta asta” este ultima expresie auzită de la unul dintre copiii mei în dimineața aceasta. Fiind 3, mă aștept ca zilele următoare să folosească toți aceeași frază.

Ce e de făcut?

  • Strâng din dinți și nu-l contrazic. Știu că vorbește furia din el în acel moment.
  • Mă uit la ceea ce simte.
  • Spun în cuvinte.

Când fiul meu mi-a spus ”Ești cea mai rea mamă de pe planeta asta”, evident că nu am primit asta cu încântare și entuziasm. Îmi doresc și vreau să fiu o mamă suficient de bună pentru ei, perfectă știu (acum după mulți ani) că nu pot fi. Așa că m-am oprit și am dat pe slow-motion ceea ce tocmai se întâmplase.

Ioan era într-un joc de lego construit, cu piese mari și mici așezate sub forma unui oraș. Treceau mașini, oameni și avea un elicopter așezat la distanță. Eu am intrat în cameră, cu fetița cea mică în brațe și nu am văzut elicopterul. I-am dat un șut cu piciorul din mers (bine că n-am călcat pe el J ) și a zburat fix în orașul lui. S-au împrăstiat piesele și evident, toată construcția lui de acum era bucățele. Reacția lui ”Ești cea mai rea mamă de pe planeta asta” venea pe fond de furie (evidentă). Lucrase la jocul respectiv mai bine de 1h.

I-am răspuns:

  • Sigur, Ioan, acum chiar sunt cea mai rea mamă de pe planetă. Ți-am stricat jocul la care tu ai lucrat atâta timp, iar asta te înfurie foarte tare.
  • Daaaaa, jocul meu.

Și a început să plângă. L-am ținut în brațe și apoi am refăcut împreună o parte din el.

Când punem noi în cuvinte ceea ce simte copilul, îl ajutăm să-și dezvolte un vocabular al emoțiilor.

 

  1. Când ne cer lucruri pe care nu le putem oferi în realitate, să le oferim în fantezie

Și la noi în casă copiii cer de toate. De la dulciuri, la jucării, la feluri de mâncare diferite. Am senzația uneori că ne percep ca pe un sac fără fund, cu energie maximă. Atât eu, cât și Răzvan am fost crescuți cu limite. Amândoi suntem de părere că e important pentru copii să știe că nu totul se întâmplă imediat. E nevoie de responsabilitate și, uneori, chiar nu se poate.

Primul impuls pe care îl avem este să le aducem explicații de ce nu se poate, de ce nu ar trebui să primească. Astfel, abordăm lucrurile rațional.

Doar că asta nu prea funcționează. Mai avem la dispoziție varianta prin care îi oferim copilului ceva în fantezie. Și uite cum copilul ne-a ajutat cu asta.

Noi călătorim des între Brașov și Lugoj. Înainte drumul ne lua câte 6h, 7h. De când cu autostrada, ajungem la 4h și 30 min. Rămâne totuși provocator pentru 3 copii. Uneori, nici bine nu ieșim din Brașov și ei ne întreabă: ”Cât mai avem? Dar când ajungem odată?” Și întrebările acestea se repetă la nesfârșit până chiar ajungem.

Într-un moment al călătoriei noastre, sătui de tot felul de explicații logice despre orașele întâlnite, km parcurși, puncte de reper ușor de anticipat și pentru ei, Ioan ne-a ajutat să facem drumul mai plăcut.

”Mi-ar plăcea să avem un buton de teleportare în mașină. Așa am ajunge imediat.”

Zbang, salvarea a venit fix de la copil. Am intrat în jocul lui. ”Și unde ți-ai dori să mergem? Ce ai vrea să facem acolo? Am putea merge și la înghețată? Oau, am fugi și la munte, și la mare, doar apăsăm pe buton”. A trecut timpul mai ușor, mai plăcut.

Fantezia este lumea lor, universul în care orice viseaza se întâmplă. Și intrând cu ei acolo, îi putem cunoaște și îi putem alina mai ușor.

 

  1. Durerea fizică le afectează starea emoțională și comportamentul

Uneori, cauzele pentru care copiii se comportă dificil, ține de situații medicale, fiziologice. Și atunci este de investigat.

Unii copii tolerează mai bine durerea, febra decât alții. Îi vezi cum se joacă, absorbiți și abia când îi schimbi îți dai seama că temperatura corpului e mai ridicată decât în mod normal.

Pentru alți copii, cum sunt și ai mei, foarte puțină temperatura este imediat observabilă. Devin moleșiți, vor să stea în pat, sunt fără energie. Îi doare capul, nu vor să mănânce. Atunci știu că au ceva. Sunt și iritați, nu le convine nimic: mâncarea, hainele, e prea cald, prea frig. Știu că sunt tratamente alternative și le încerc: comprese reci, ceaiuri, șosete umede, uleiuri esențiale.

Când metodele astea nu funcționează, le dau paracetamol. Știu că acționează și la durere și la reducerea inflamației, la febră. Corpul lor îl acceptă, este bine tolerat la stomac. Sunt atentă să le dau cantitatea adaptată vârstei și greutății. În 10-15 minute, îi văd precum floricelele. Imediat li se schimbă starea.

Din liniștea aceea ciudată într-o casă cu 3 copii, totul se transformă într-o veselie și un haos. Și atunci îmi zic, mai bine așa decât la pat.

 

Concluzie

Când copiii nu se simt bine, nu se pot comporta bine. Indiferent că vorbim de cauze emoționale sau medicale, fiziologice. Important este să înțelegem că niciun copil nu are intenția înnăscută să se comporte dificil. Uneori nu știu cum să facă altfel, alteori comportamentul lor este strigătul de ajutor către noi: e prea copleșitor pentru mine, ajută-mă.

Când putem să îi vedem pe ei, să-i obervăm, fără să aducem judecată și etichetare, de fapt, le suntem alături. Exact așa cum ne-ar fi plăcut și nouă să ne fie alături colegul cu care împărtășisem durerea noastră fizică.

Când reușim să-i acceptăm pe copiii cu emoțiile lor pozitive și cu cele puternice și mai grele, de fapt le dăm senzația că îi acceptăm necondiționat. Putem să nu fim de acord cu anumite comportamente, însă nu le putem nega emoțiile. Iar asta îi va ajuta acum, în copilărie și pe durata întregii vieți, când ei vor fi adulți, cu proprii parteneri de viață, cu proprii copii.

 

Să fie cu folos și inspirație,

Andreea

Psihoterapeut de Familie & Cuplu

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:

Facebook: Blog – Andreea Arsene

Instagram: AndreeaArsene.ro

PS: Articol realizat în parteneriat 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *