Crăciunul bate la ușa caselor noastre, atât cele exterioare, cât și la casele inimilor din interior. Fiecare trăiește această sărbătoare diferit. De multe ori, ceea ce se întâmplă de Crăciun seamănă cu ceea ce am văzut și trăit în copilăria noastră. Deseori există același ritual, aceleași mâncăruri pregătite. Seamănă ca tipar și ca rutină creată. ”Mama făcea sarmalele în data de 24 dimineata, așa le fac și eu.”
Alteori, organizarea sărbătorii se face diferit. Fiecare dintre noi a rămas cu anumite amintiri din perioada aceea.
Sunt situații întâlnite în practica mea în care oamenii mi-au zis despre cât stres și oboseală citeau pe chipurile părinților. ”Era un haos în toata casa 3 zile pentru 1 zi de bucurie”. Atunci a apărut acel gând de schimbare a tiparului: eu nu o să fac niciodată ca ei. Și atunci direcția este contrară, pregătesc puțin spre deloc sau pleacă de acasă. Scopul este să evite acea stare declanșată de avalanșa de amintiri din copilărie.
Crăciunul înseamnă în primul rând Nașterea Domnului. Este o sărbătoare religioasă care se trăiește în biserică și în casele fiecărei familii. Crăciunul este un eveniment al bucuriei, al darurilor, al culorilor. Este veselie.
Ca în fiecare an, magazinele au fost luate cu asalt, s-au cumpărat multe produse, se gătește intens. Fiecare caută să facă ce știe că place familiei. Este ca un maraton de pregătiri, cu mult efort, cu cheltuieli, cu stres, presiune. Cu oboseală acumulată, cu certuri, cu nemulțumiri. Cu bucuria de a-i vedea la masă, cu bucuria lui împreună, chiar dacă anul acesta poate arată diferit.
Dar oare, ce mai rămâne după ce trec sărbătorile?
Cei mai mulți oameni își amintesc despre mirosul de brad, despre colinde, despre mâncărurile specifice, despre oamenii dragi din jurul mesei. Se confirmă ceea ce știm deja din teoriile existente: simțurile sunt calea de intrare și de reamintire.
Tot de Crăciun ne amintim de cei care nu mai sunt cu noi și este normal. În preajma sărbătorilor, a datelor importante (zile de naștere, alte decese din familie) apare sindromul aniversar. (Va urma un articol despre asta)
Cum funcționează creierul nostru să ne aducă amintiri?
Amintirile vin prin simțuri: gust, miros, tactil – atingere, vizual, auditiv. Totul se întâmplă foarte rapid în interiorul creierului. Să luăm situația mirosului (de brad), una dintre amintirile cel mai des identificate.
Mirosul de brad, mirosul de scorțișoară de la turta dulce transmite automat un semnal creierului. În fracțiuni de secundă, avem deja o stare anume corelată cu acel miros. În corpul nostru simțim bucurie, energie, tensiune, apăsare, fiecare în funcție de experiențele avute. Imediat, avem deja proiectat un anumit context în care se înglobează mirosul și ceea ce corpul resimte. În acest moment există deja alte conexiuni făcute de creierul nostru cu situații similare legate de cum ne simțim, de gânduri, de oameni, experiențe. Unele pot fi în sfera conștientă (ni le putem aminti clar, altele nu). E posibil să avem o stare de tristețe, melancolie și să nu știm de ce. De acolo poate veni.
Amintirile nu sunt doar o parte a trecutului, ele sunt atașate de prezent.
Pentru unele persoane mirosul de brad înseamnă bucurie, liniște. Pentru altele, mirosul de brad vine cu teamă, frică. Cineva îmi spunea: ”Când ne apucam să facem bradul, părinții mei se certau tot timpul.” Deși totul se petrece acum, aici, în prezent, experiența noastră anterioară ne proiectează ca simțuri și stare în ceea ce trăiam atunci.
Nu sunt de fiecare dată foarte corecte, de cele mai multe ori nici accesibile. Unele sunt un construct creat de cei din jurul nostru, altele sunt undeva stocate în celulele corpului pe care nu le putem desluși clar, însă avem senzații, emoții, trăiri.
Ce ne rămâne de făcut?
Nu avem rețete universal valabile. Suntem unici, iar familiile noastre au și ele unicitatea lor. Deseori eu îmi pun întrebarea aceasta: cu ce amintiri vreau să rămâna copiii mei despre momentele acestea, de acum? Mă ajută să rămân pe o linie care să fie funcțională pentru noi, în acel moment.
- Alege să faci ceea ce simți că se potrivește familiei voastre.
Îmi amintesc că în primul nostru Crăciun împreună am plecat la munte. Spărgeam tradiția de până atunci care implica masa în familie.
O altă situație care pune presiune pe gospodine este să facă anumite feluri de mâncare ”doar e Crăciun, măcar acum”. Dar întreb: cu ce efort? Cu ce bucurie sau apăsare se întâmplă?
2. Less is more, chiar și de Crăciun.
Nu e nevoie de n-șpe mii de cadouri, de multe decorațiuni, timp mult cu cei dragi. Mai puțin, mai simplu, mai natural, mai relaxat. E mai bine…
3. Lasă amintiri în simțuri.
Așa cum ziceam mai sus, simțurile sunt canalele prin care înregistrăm anumite situații. Nu o facem voit, corpul nostru deștept o face pentru noi. Pentru asta: pune o lumânare parfumată, pregătește o mâncare care vă place (da, una poate fi suficientă), crenguțe de brad, aranjament specific. Crează conexiuni conștiente între anumite simțuri și armonia, liniștea creată. Ele vor fi ancore peste ani.
4. Pregătirea Crăciunului e o călătorie, nu o țintă.
Amintește-ți să te bucuri de fiecare etapă, chiar și atunci când verși făina pe jos. (Ai ce vărsa 🙂 )
5. Fii atent/ă la ce simți, la ce se întâmplă cu tine.
Pot fi semnale utile și folositoare în propriul proces de dezvoltare personală, terapeutic.
6. Amintirea celor dragi care nu mai sunt cu noi este vie și o putem aduce aici și acum.
Nu fugim de durerea pierderii, ci putem alege o cale să îi aducem cu noi, altfel. O lumânare, poze și povești, o scrisoare, din nou, orice funcționează pentru noi.
Sărbătoarea Crăciunului are tradițiile transmise din generație în generație. Cu toate astea, mai are ceva: pe noi, în anumite etape ale vieții, cu provocările specifice, cu greutăți, bucurii, cu un an 2020 plin de incertitudine. Pregătește Crăciunul tău așa cum simți că îți este ție bine, nu cum se așteaptă ceilalți să o faci! Este despre tine și familia ta!
Să ne revedem sănătoși!
Cu drag,
Andreea
