#LuneacuCarte este un proiect prin care în fiecare zi de luni veți putea găsi un articol despre cărți. Am realizat că scriu prea puțin despre cărțile pe care le citesc, așa că introduc disciplinarea conștientă care să îmi aducă o structură și să mă responsabileze.
~~~ ~~~ ~~~ ~~~~ ~~~ ~~~~ ~~~~~ ~~~~ ~~~~
Știți cărțile acelea MUSAI de citit în viață? Ei, asta este! ”Cum să ne păstrăm copiii aproape” de Dr. Gordon Neufeld și Gabor Mate
Autorii cărții ne aduc in prim-plan relația părinte-copil și ce impact puternic are atașamentul în contextul tuturor schimbărilor, in această etapă in care tehnologia ne absoarbe tot mai mult.
“Părinții nu s-au schimbat- nu au devenit mai puțin compentenți sau mai puțin devotați. Natura fundamentală a copiilor nu s-a schimbat nici ea – nu au devenit mai puțin dependenți sau mai rezistenți. Ceea ce s-a schimbat este cultura in care ne crestem copiii”
Ce s-a schimbat?
- Rata rapidă de schimbare a societății industriale din sec XX – acum se petrec mai multe schimbări într-un deceniu decât se întâmplau într-un secol.
”Atunci când mediul se schimbă mai repede decât se poate adapta cultura, obiceiurile și tradițiile se destramă. Cultura instantanee a înlocuit ceea ce era transmis din generație în generație prin obiceiuri și tradiții.”
2. Tehnologizarea comunicațiilor – telefonul, apoi internetul cu email și mesagerie instantanee.
”Suntem fermecați de tehnologia comunicațiilor fără să ne dăm seama că unul dintre principalele sale scopuri este de a facilita atașamentul. Am dat-o fără să vrem pe mâna copiilor care o folosesc pentru a interacționa cu cei de vârsta lor. Din cauza nevoii lor puternice de atașament, contactul acesta dă dependență, devenind preocuparea principală.”
Autorii ne aduc în vedere aceste schimbări pe care le pun sub lentila atașamentului părinte-copil, care va rămâne cartea câștigătoare întotdeauna.
”Autoritatea părinților nu apare în urma folosirii diverselor tehnici, indiferent cât de bine intentionațe ar fi, ci în urma relațiilor de atașament. Odată ce percepem parentingul drept un set de abilități ce pot fi învățate este dificil să privim procesul într-un alt mod.”
Atașamentul este în centrul relațiilor și al funcționării sociale. Când suntem atașasați de cineva ni-l dorim aproape, ne dorim conectarea fizică, comporamentală, emoțională și psihologică. O familie nu poate fi familie fără relații de atașament. Atașamentul este cel care orchestrează instinctele unui copil către părinte.
Odată atașat de părinte, el devine busolă pentru copil, iar asta îl ajută să nu se simtă pierdut. ”Părintele poate fi prezent fizic, dar absent emoțional din cauza stresului, anxietății, depresiei. Ceea ce contează cu adevărat pentru copil nu este atât prezența fizică a părintelui, cât accesibilitatea lui emoțională.”
Când părintele nu are disponibilitatea aceasta, instinctul copilului rămâne activ și se redirecționează către un alt adult prezent sau către prieteni (egali sunt numiți în carte).
”Copiii nu pot fi orientați simultan spre părinți și spre prieteni. Îndepărtarea unui copil de părinții săi nu reprezintă un defect de caracter, lipsa de politețe sau probleme de comportament. Ea este rezultatul instinctelor de atașament direcționate greșit.”
Și aici ar putea interveni satul de atașament pe care este nevoie să-l recreem, pentru că, din păcate, în toate schimbările acestor ani l-am pierdut. Satul de atașament se referă la adulții prezenți, la comunitatea închegată prezentă în viața copiilor noștri: medicul care cunoștea generații din familie, profesori, preot, vecini, bunici.
A apărut vidul de atașament din lipsa pierderii familiei extinse, bunicii care să le oferă acceptare necondiționată și plină de iubire, fundația siguranței emoțională.
”Prezența consecventă și liniștitoare a bunicilor, mătușilor, unchilor, îmbrățișarea protectoare a unei familii cu mai multe generații este ceva de care puțini copii se mai bucură astăzi. ”
Orientarea către egali presupune transferul de atașament de la părinte către prieteni, fără ca acești prieteni să-și asume responsabilitatea asupra copilului în vreun fel. ”Copii orientați către egali vor face orice pentru a evita sentimentele de singurătate, suferință, durere și pentru a nu se simți răniți, excluși.”
Orientarea către egali aduce cu sine dezvoltarea incompletă și imatură a copilului care devine treptat un adult, determină la agresivitate, la ascunderea sentimentelor reale, la promiscuitate.
Soluția este (re)crearea legăturii de atașament și a satului de atașament.
Va invit să citiți cartea, este plină de informații utile, concrete. Prea puțin pot cuprinde în acest articol.
De ce să citești cartea?
@ Pentru a înțelege mai bine legătura părinte-copil în anul acesta în care trăim, cu toate schimbările care există.
@ Cartea aduce clarificări despre contextul în care noi ne creștem copiii și cât de diferit e totul față de generațiile anterioare
@ Autorii explică pe larg și simplu despre atașament și cum el dictează orientarea copiilor noștri
@ Vedem tehnologia cu impact asupra ființei umane și vedem cum ne putem ține copiii aproape într-o manieră sănătoasă
”Parentingul este mai presus de toate o relație, nu un set de abilități ce trebuie învățate. Atașamentul nu este un coportament care poate fi învățat, ci o conexiune care trebuie căutată.”
Cartea se poate achiziționa de Totuldespremame, Libris .
Să fie cu folos și inspirație!
Andreea
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:
Facebook: Blog – Andreea Arsene
Instagram: AndreeaArsene.ro
