33 de ani cu recunoștință

Astăzi este ziua 87 din jurnalul de recunoștință pe care îl fac cu prietena mea. Și constat cât de mult m-a ajutat să văd lucrurile simple, importante și valoroase din viața mea. Așa că, de când se apropia ziua mea, mi-am propus cu intenție ca 33 să fie cu recunoștință.

Pandemia și oprirea activității din martie mi-a reamintit încă o dată despre fragilitatea lucrurilor din jurul nostru. Astăzi avem, mâine nu mai avem (libertate, sănătate, liniște…). Astăzi suntem, mâine nu mai suntem în același loc. Să trăim pentru următoarea clipă înseamnă că o pierdem pe cea în care suntem chiar acum. Ceea ce ne rămâne este să fim aici și acum. Și chiar și atunci când avem gânduri care ne copleșesc, griji și întrebări, așa cum zicea Maica Siluana: ”să ne comportăm ca și cum le-am avea deja. Să ne vedem de lucrarea noastră mai departe”.

Ea dădea exemplu o situație în care se îngrijora că zugravul cu care agrease să vină tot întârzia, spațiul de locuit era deranjat și el nu răspundea la telefon. Avea de ales: să stea și să se perpelească în gânduri despre cum o scoate la capăt sau să se preocupe de celelalte ca și cum zugravul urmează să vină așa cum s-au înțeles. Ceea ce a și făcut. Iar peste 2h, zugravul și-a făcut și el apariția. Astfel, ea a valorificat intervalul respectiv, fără să rămână prizoniera gândurilor fără final. Sigur știți cum sunt gândurile, ca o avalanșă, vine unul și apoi încă unul, încă unul. La un moment dat, e nevoie să le mai închidem și ușa. 🙂

Practica recunoștinței aduce schimbări la nivelul chimiei creierului. Scriind despre experiențe, trăiri, oameni, situații (orice semnificativ pentru noi) pentru care suntem recunoscători ne determinăm creierul să secrete dopamină și serotonină. Cele două substanțe sunt neurotransmițătorii esențiali pentru emoțiile resimțite și pentru starea de bine. Exersând zilnic, de fapt, determinăm crearea unei ”autostrade” neuronale prin care binele și starea de satisfacție și mulțumire vin din interior. Este dacă vrem un antrenament pentru creier, așa cum ne exersăm mușchii.

Puteți citi mai multe aici despre impactul recunoștinței în viața noastră: The Neuroscience of Gratitude

Așa că, tot anul în care ”raportez” că am 33 de ani să fie:

… anul în care conștientizez și mă bucur mai mult de ceea ce am deja.

… anul în care valorific resursele existente.

… anul în care cresc și mă dezvolt și mă bucur mai mult de călătoria aceasta.

… anul în care întâlnesc mai mult oamenii dragi din viața mea.

… anul în care mă ”așez” în apele în care înot de ceva timp, fără să mă mai lupt cu valurile.

… anul în care râd mai mult.

Vă mulțumesc pentru timpul vostru petrecut să-mi scrieți și pentru gândurile trimise!

Vă încurajez să încercați practica recunoștința și să observați schimbările care apar în viața voastră și în modul cum percepeți lucrurile.

Cu drag,

Andreea