Calatorii

Uneori planurile nu merg așa cum ne dorim noi, ci cum e spre binele nostru să se întâmple

Cei care mă cunosc știu că, deseori, spun ”nimic nu este întâmplător”. Și cred asta! Indiferent de cum au loc lucrurile, toate au sens. Mai vizibil sau mai puțin vizibil pentru noi în acel moment.

Asta a fost o lecție neplanificată pe care am ajuns să o cunoaștem direct, cu copiii, când mergeam din Retezat către următoarea destinație. Planul pentru următoarele 2 zile era să ajungem la Herculane, trecând Pasul Jiu-Cerna cu urcare pe Oslea. Aveam peste 100km, fără semnal la telefon, pe un traseu semi-pustiu.

Plecasem din Poiana Pelegii încântați de drumeția noastră la Lacul Bucura, cu o noapte dormită în Poiana Pelegii (aici întreaga poveste În Retezat cu copiii) și ne îndreptam către Glamping Iaru situat pe Valea Iarului. Acolo ne doream să stăm cu corturile noastre, ei având un loc dedicat și pentru asta. Aceasta este zona:

Am ieșit din munte în Hațeg, apoi am mers către Petroșani. Am găsit un supermarket și ne-am făcut câteva cumpărături, pentru următoare 2 zile fiind rupți de civizilație. Era ora 8 seara când am plecat din Petroșani. Am mers pe valea Jiului, trecând pe lângă Cheile Buții. Am avut curiozitatea să intrăm pe vale să văd ce mai este din locația asta faină, dar era târziu, așa că am zis să mergem direct la locația de oprire. Ne era foame, era necesar să montăm corturile, să schimbăm copiii pentru că era deja răcoare.

Am intrat în zona fără semnal la telefon, pe care o știam, am mai fost aici de multe ori. După ce am mai mers vreo 10km, mașina a dat acel semnal pe care nimeni nu și-l dorește.

S-a aprins pe bord semnul cu bateria (+ / -) ceea ce însemna că se nu mai încarcă. A tras imediat Răzvan pe dreapta și când ne-am oprit am văzut că ieșea fum de sub capotă.

No, ia-o pe asta (pe românește)! Trecut de ora 21, aproape se înnopta, încă vreo 5 km până la destinația de cort, mașina pe marginea drumului, 3 copiii înăuntru plângând că iese fum și bubuie mașina…Mă simțeam ca într-un film 🙂

Răzvan studia la mașină să vadă ce s-a întâmplat, eu îi linișteam pe copii și le explicam ce s-a întâmplat. M-am folosit de o altă experiență pe care am avut-o când eram cu mașina mea în Brașov și ni s-a stricat alternatorul. Ne-am oprit atunci în mijlocul intersecției, pentru că n-am văzut semnul de pe bord care mă avertiza cu bateria. Și-au amintit și ei, dar asta nu-i liniștea complet. Mergeam între ei și Răzvan să aflu ce se mai întâmplă și să le traduc.

Ne gândeam ce avem de făcut?! Am considerat că cea mai bună decizie este să facem cale-ntorsă către semnal, să sunăm un prieten și să vedem ce poate fi. Am stat opriți câteva minute și am întors. Doar că atunci când am repornit, din nou s-a aprins becul. Răzvan observase că dacă lasă mașina oprită o vreme, când o repornește becul nu se mai aprinde câteva minute. Și uite-așa, din câteva opriri și porniri, am reușit să mai coborâm.

Ne gândeam că vom avea nevoie de șlep. Era târziu, noapte, nu aveam semnal și nici nu știam cât mai avem până să putem suna pe cineva. Decizia cea mai bună de moment a fost să dormim acolo peste noapte, să ne odihnim, mâncăm, ne liniștim și dimineața vedem ce aduce. O nouă zi, o nouă șansă, nu? 🙂

Maria încă mai era agitată, am făcut exerciții de respirație cu ea, validare emoțională și rațional îi explicam amândoi ce se întâmplă. Brusc, cabinetul de terapie era în mașina noastră, iar Răzvan devenise co-terapeut 🙂

Am montat cortul și am zis că avem nevoie să fim împreună, așa că ne-am înghesuit toți 5 în cortul de 3 persoane. Răzvan a făcut un foc mic, ne-am adunat toți în jurul lui și am mai povestit până aproape de ora 23.

A doua zi dimineața, a fost ca o resetare. Eram odihniți, soarele ne lumina și la propriu și la figurat, așa că eram mai relaxați cu toții. Maria mi-a zis că a ajutat-o ce am făcut noi seara, fain feedback.

Dimineața vedem altfel lucrurile
Imbrățișarea de dimineață

Ne-am petrecut dimineața așa cum am fi făcut-o dacă totul era bine. Ne-am băut cafeaua, am luat micul dejun, copiii au descoperit apa și nisipul fin,  au făcut un castel mare.

Mic-dejun în pregătire
Cafea fiartă la primus
Oriunde e cu joc

Am urcat toate bagajele în mașină, noi pe poziții, centurile click-click și…..prima cheie. Totul ok, niciun bec aprins! Mergem, mergem…ajungem la semnal. Răzvan începe să sune prietenii mecanici, noi tot avansam, mașina era ok, niciun bec aprins. Eram confuzi! Despre ce a fost vorba atunci aseara?

Am mai mers până la intrarea în Petroșani, aproximativ 60km de la locul de unde dormisem noaptea și atunci iar s-a aprins becul. Eram într-un sens giratoriu, cu un accident proaspăt și multe mașini care mergeau încet. A durat câteva minute până am putut opri pe marginea drumului și din nou, aceleași simptome: bec aprins (+ / -) și puțin fum de sub capotă. Era clar că avea totuși o problemă care se acutiza la încălzirea motorului.

Prin prietenii sunați de Răzvan, am ajuns la un mecanic în Petroșani, apoi la un om bun acasă care ne-a hrănit și ne-a oferit curtea lui pentru corturi. Mecanicul respectiv nu știa exact ce are mașina, identificase o problemă cu alternatorul, dar fiind unul complex a zis că durează 2-3 zile reparația lui, cu venirea pieselor de schimb. Am primit undă verde să mergem totuși până la Lugoj, dar ne contraria fumul pe care nu-l vedeam ca pe un semnal bun.

Am plecat către Lugoj, cu multe opriri la umbră să se răcească mașina. Mergeam 20-30km, se aprindea becul, ne opream, ieșea puțin fum. Stăteam, se răcea, iar mergeam 20-30km. Și tot așa până la Sarmisegetusa când am turnat apă pe zona respectivă de unde ieșea fum. Și minunea s-a produs, am reușit să ajungem acasă dintr-o bucată. 9h pe un drum pe care altfel l-am fi făcut în 3h. Dar e bine că am ajuns cu bine!

Mașina a intrat în service, alternatorul este în curs de înlocuire și noi ne-am continuat vacanța cu alte 2 nopți la cort, cu baie în lac și multe povești.

Care e partea bună a lucrurilor?

Când s-a aprins becul la mașină eram încă pe asfalt, nu intrasem pe drumul forestier. Aveam în fața noastră peste 100km de drum de off-road, fară localități și cu șanse minime să întâlnim pe cineva. Dacă ni se aprindea becul pe la km 40-50 era mai complicat tot procesul. O soluție sigur găseam, vorba lui Răzvan – ne adaptam și o scoteam cumva la capăt. Însă eu cred că semnalul a apărut la momentul potrivit.

Și da, lucrurile nu au mai ieșit exact așa cum ne planificasem, am făcut o ocolire acasă, la mecanici și la schimbat mașina să ne continuăm drumul. Dar până la urmă, am învățat ceva din asta.

Uneori planurile nu merg așa cum ne dorim noi, ci cum e spre binele nostru să se întâmple!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:

Facebook: Blog – Andreea Arsene

Instagram: AndreeaArsene.ro

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *