A fost o vreme când mergeam la munte doar noi doi. Ne gândeam încă de atunci cum îi vom duce pe copii și le vom povesti despre trasee și vom împărtăși cu ei pasiunea noastră. Anii au trecut și de câțiva ani suntem 5 pe munte. Fiecare excursie pe care o facem aduce experiențe noi în care învățăm despre natură, despre munte, dar și despre noi înșine. Prin mersul la multe eu am descoperit revigorarea minții și a corpului. Pe copii îi învățăm frecvent despre dozarea energiei, au tendința ca la început să alerge mult, să se cățăra pe orice. În context de familie, învățăm să fim răbdători unii cu ceilalți, cu ritmul fiecăruia, cu nevoile pe care le avem. Muntele este terapeutic!
Săptămâna trecută am fost cu mic cu mare în Retezat.
Ne bucurăm de jeep-ul nostru care ne cară bagajele și ne duce în zone în care am merge mai greu cu mașina mică, chiar dacă finalul excursiei a fost altfel decât ne așteptam. Suntem răbdători și cu tine jeepuleț 🙂
În prima zi am avut ca țintă să ajungem să campăm la baza muntelui, în Poiana Pelegii. La bariera de la barajul Râul Mare am plătit taxa de parc și am aflat că sunt peste 70 de mașini (Oh, ???) care au urcat în sus. Ne gândeam că sigur nu vor rămâne toți sus, speram să mai coboare dintre ei și să avem loc de cort. Însă vremea se anunța bună și în următoarele zile, deci era de așteptat și să rămână mulți acolo.
Ne-am oprit la refugiul Stănuleți, ne-am hrănit burțile înfometate și ne-am delectat cu peisajul unic din Retezat.
Pe la 18.30 am ajuns sus în Poiana Pelegii și mare ne-a fost surpriza să vedem câte mașini erau acolo. Era plin plin! Am reușit să o întoarcem strecurându-ne printre mașinile parcate peste tot și am coborât înapoi câteva sute de metri. Am găsit un loc de parcare pe marginea drumului și am campat peste noapte.
Din considerente de timp, am decis să luăm 2 corturi ”2 seconds tent” de la Decathlon. Avantajul lor este că se desfac și se strâng rapid, chiar dacă asta a presupus să ne împărțim. Ei, și aici a fost provocator: cine doarme în cortul black-out și cine în cortul mare și verde? Ne-am strâns toți în cel mare, au stat la povestea de seara și băieții au plecat în cortul mic, iar noi fetele am rămas în cortul mare. Doar că la scurt timp, a vrut și Alex cu ei. Surprinzător pentru noi, Alex de obicei mă preferă la somn.
A doua-zi dimineața ne așteptam să ne trezim devreme și să pornim în sus, dar ce să vezi? Era 9.30 când am ieșit din cort. Am dormit în susurul apei, la umbra brazilor, răcoare. Mie mi-a fost frig peste noaptea, am avut un sac subțire. Copiii au dormit buștean, singurul aspect care i-a deranjat a fost că s-au grupat prea mulți în cortul mic și atunci n-au avut loc suficient. Nouă ne-ar fi prins bine încă un suflet în cortul verde să ne încălzească. 🙂
Dimineața a fost magică: cafea făcută la primus, băută în cântat de păsărele, aer curat, copiii alergând după crengi pentru casa lor din pădure, chiote.
Senzația aia de dimineață când mergi la râu să te speli cu apa rece, revigorantă. Terciul de ovăz pregătit de Răzvan pentru copii cu multă miere și ei toți 3 adunați pe izolir. Îmi dau seama când scriu că nici nu pot cuprinde senzațiile și bucuria resimțite.
Pe la 10.30-11.00 am plecat în sus către Lacul Bucura. Pe Alex am pus-o în rucasc de cărat, iar Maria și Ioan au mers pe jos, cu bețele lui Răzvan sau de mână. Pe traseu am întânit familii cu copii, grupuri organizate de excursioniști, oameni care urcau și intenționau să campeze la Bucura pentru mai multe zile, alții coborau. A fost o zonă frecventată în ziua respectivă.
Am vorbit cu copiii și am studiat vegetația care se schimbă în funcție de altitudine. Au văzut lacurile Lia, Ana și sus de tot Bucura. Răzvan le-a povestit tot drumul legende de-ale locului, excursii în care el a mai fost și ce a văzut. Am vorbit cu ei despre locurile în care vom putea merge când ei mai cresc puțin și vor fi mai rezistenți la efort și la cărat echipament. Cu povești și planuri, până la Bucura am făcut cu ei sub 2h, în ritm ușor și constant, cu opriri scurte de băut apă.
Odată ajunși sus, măreția Retezatului se deschide de jur împrejur ca și cum lacul Bucura ar fi o scenă și roată sunt munții spectatori. Este superb!
Plăcerea lor cea mare a fost să se bage cu picioarele în apă, ba chiar ar fi făcut o baie cu totul dacă îi lăsam. Apa era faină ca temperatură, de răcorit corpul.
Am avut cu noi doar ”porcărele” cum le zicem noi, adică niște batoane de ovăz și chipsuri din porumb. Ne-am alimentat, am făcut muuulte poze, am respirat aerul curat parcă să intre până în străfundul ființei și am plecat la vale.
Pe drum, Alex a adormit. La urcare tot dădea semne că vrea să doarmă, dar când am ieșit în gol a vrut pe jos, să meargă și ea. Așa că i-a sărit somnul atunci. A dormit până aproape de Poiana Pelegii când din nou a vrut pe jos, singură, nici de mână nu mai voia.
Ajunși la mașină, ne-am pus bagajele și am plecat către barajul Râul Mare. Acolo ne-am răcorit corpurile în apa rece-gheața a lacului, am dat jos transpirația și am plecat către Glamping Iaru, locul unde urma să ne punem cortul pentru noaptea care urma.
Și acum…peripeția majoră
Când mai aveam vreo 5km până la destinație, într-o zonă fără semnal la telefon, trecut de ora 21, mașina a dat semnalul că e nevoie să ne oprim de urgență. S-a stricat…Ce a urmat, pe larg mâine.
I-am întrebat pe copii ce le-a plăcut în excursia noastră. Ne-au spus că cel mai fain a fost să-și construiască din bețe casă în pădure și hambar, să adune cartofi pentru casa lor (cartofi = conuri de brad) și să se ude la picioare prin râurile de pe poteca de urcare la lac.
Învăț de la copii de cât de puține lucruri avem de fapt nevoie pentru a fi fericiți…
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:
Facebook: Blog – Andreea Arsene
Instagram: AndreeaArsene.ro
