Familie

Ne mutăm. Cum îi pregătim pe copii?

Anul trecut în mai ne-am mutat în casa noastră, proporționată și concepută așa cum ne-am dorit și cum am proiectat funcționalitatea familiei noastre. Suntem din nou pe punctul de a ne muta, doar că acum este diferit.

Anul trecut am făcut schimbarea în același oraș, de la apartament la casă. Chiar și așa a fost o schimbare mare pentru copiii noștri și erau debusolați. Ioan ne tot zicea ca apartamentul este în Lugoj, iar casa era la casă, ca și cum nu ar fi fost din aceeași arie.

Acum schimbarea noastră înseamnă să lăsăm Lugojul și să ne mutăm la … Brașov. Am analizat situația pe toate părțile și pentru noi și pentru copii și am decis că facem pasul acesta.

Ce implică mutarea?

Mă uit la mutarea aceasta din mai multe unghiuri: și ca mamă, soție, dar și ca psihoterapeut. Și văd asa:

În primul rând, este vorba despre renunțări și pierderi. Renunțăm cu toții la proximitatea relațiilor sociale, la prieteni, la grădiniță și școala cunoscute deja copiilor, la activitatea fizică de la cabinetul meu (noroc cu online-ul). Pierdem contactul fizic direct cu oamenii dragi nouă, pierdem confortul și cunoscutul care veneau din familiaritatea spațiului, a orașului mic, a tot ceea ce ne era ”la îndemână”.

Pierdem, renunțăm, învățăm de fapt să transformăm și să ne adaptăm.

În al doilea rând, mutarea ne aduce noi oportunități.  Brașovul este un oraș mai apropiat ca stil de viață pentru noi, cu muntele direct în oraș, trasee de biciclete, schi, înot. Se potrivește cu activitățile noastre. În același timp, avem o paletă mai largă din punct de vedere educațional. Am găsit pentru copii o grădiniță foarte faină, școala aleasă este de asemenea bună. Mai rămâne să avem noroc și de acea învățătoare care să fie apropiată de minunata Dana, cea care i-a fost învățătoare Mariei la Lugoj. Apoi, munții din jur ne vor fi un teren prielnic de învățare, descoperire, dezvoltare.

În al treilea rând, mutarea aduce o schimbare pentru noi toți. Fiecare va fi ”atins” de ea. Sunt copiii care își schimbă școala, grădi, grupul de prieteni. Îi vom ajuta să se adapteze alături de bunici, educatoare, învățătoare.

Pentru mine, este o schimbare mare, nu știu dacă eram pregătită în mod real să fac asta. Aveam în Lugoj cabinetul meu de psihoterapie, clienții, colegii din breaslă cu care colaboram, Clubul de Carte, relațiile sociale, prietenii. Încet încet, am renunțat la o parte dintre activitățile care presupuneau prezența fizică. Fac loc unei alte etape. Nu știu încă cum va arăta imaginea în locația nouă.  Ceea ce știu sigur este că voi continua terapiile online și că voi face Club de Carte și la Brașov 🙂

Pentru Răzvan, el deja e activ, în priză cum se zice, de mult în noua locație.

Cu copiii discutăm de multe luni deja despre mutare. Au fost în etapa unui Nu categoric, cu emoții puternice. Acum au ajuns la etapa de curiozitate, să vedem ce o să găsim acolo. Nu i-am mințit, nu m-am folosit de recompense și de promisiuni deșarte, ci doar am încercat să le explic mai mult din oportunități pornind de la situația mea, de la istoria mea personală cu liceu făcut departe de casă, cu facultate și lucru și navetă, cu mutarea la Lugoj.

Cum îi pregătim pe copii de mutare?

1. I-am implicat încă de la început în discuțiile noastre despre mutare. Când noi doi am luat decizia asta, le-am spus și lor și i-am întrebat cum li se pare. Am făcut asta din 2 considerente: mutarea este și despre ei + au nevoie de timp să ”digere” informația, să se răscolească, să se așeze. Făcând asta am observat cum discursul lor și reacția s-a schimbat în timp, de la NU-nu vrem, la DE CE să facem asta, la curiozități despre locuri.

2. Le-am explicat de ce facem asta. Am vorbit cu ei așa cum vorbeam cu mine în interior. Le-am spus despre familie și despre cât de important este să fim cu toții împreună, despre valorile noastre ca familie, despre activitățile faine pe care le putem face în Brașov, despre prietenii pe care îi pot avea aici. Cu toate astea, tot au fost momente când susțineau că ei tot nu înțeleg de ce să ne mutăm. Validam temerile lor și le înțelegeam, și pe mine mă apucă uneori anxietatea.

3. Am vizionat locuințe noi împreună. O parte din ceea ce vedeam pe internet sau fizic în zona Brașovului vedeau și ei cu noi. Am fost toți 5 fizic  în câteva locuințe și era tare simpatic să-i aud cum vorbesc cei doi mari despre ce le place, ce nu le place. Dezbăteam împreună plusuri și minusuri, distanțe. Pentru alte locații, le arătam poze de pe site-urile de imobiliare sau din tururile virtuale disponibile.

4. Îi întrebam despre cum vor ei să arate locul în care ne vom muta, ”casa noastră de la Brașov”. În felul acesta, îi conectam cu pasul următor și le arătam că părerea lor este importantă pentru noi. Și chiar este! Răspunsurile lor erau așa: să fie tot albă, așa cum e casa noastră de la Lugoj. Să fie cu iarba și curte, așa cum e casa noastră de la Lugoj. Să fie așa, cu spațiu, să avem loc, să nu fim înghesuiți, așa cum este casa noastră de la Lugoj. Să fie cu flori, așa cum este casa noastră de la Lugoj.

5. I-am lăsat pe ei să aleagă lenjeriile de pe paturile lor. Este spațiul lor, au nevoie să creeze similaritate și predictibil, sentiment de siguranță cu ceea ce au deja.

6. În camerele lor va fi aproximativ aceeași structură bazată pe simplitate și aerisire, rafturi cu cărți, o ladă de jucării și un dulap.

7. Vorbim mult despre oportunități. Aleg să văd pentru noi toți partea plină a paharului și aducem mereu în discuții asta. Ideea că suntem toți împreună, că pot dormi în fiecare seară cu tatăl lor, că putem face ture cu bicicletele cu toții, excursii la munte, înot, dansuri, suntem mai aproape de părinții mei cărora le duceau dorul.

8. Ascult, înțeleg și empatizez cu temerile lor. Oricât de roz sună totul, schimbarea aduce și teamă. Și eu o resimt, incertitudinea mă copleșește, lucrez cu mine la asta. În același timp, sunt acolo pentru ei și le vorbesc și despre întrebările mele pentru a le aduce sentimentul de normalitate și ideea că suntem în asta împreună. Încheiem cu ideea asta: mergem acolo și vedem ce-o să fie! Le luăm pe rând și o soluție sigur găsim! Fiind împreună este mai ușor!

9. Ne-am planificat o perioadă de adaptare în oraș. Înainte de începerea grădiniței, școlii, descoperim proximitățile, simțim aerul și vibe-ul zonei, facem ture prin oraș, plimbări în zona școlii și a grădiniței. Descoperim și cunoaștem, pentru că atunci creierul nostru deja percepe mai predictibil totul.

10. Evităm să suprapunem mutarea cu alte tranziții. Adică nu facem alte schimbări în timpul acesta. Le păstrăm rutina, obiceiurile, adormim sub aceeași structură, mâncăm aceeași mâncare, evit să introduc limite noi. Nu e momentul! Este nevoie să rămâna familiaritatea, o parte din ceea ce ei cunosc deja.

Și acum, Brașoooov venim!

Fii blând cu noi, suntem oameni faini și aducem energie și vibrație bună!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~`

Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:

Facebook: Blog – Andreea Arsene

Instagram: AndreeaArsene.ro

 

Sursa foto: Unsplash

Leave a Reply

Your email address will not be published.