#LuneacuCarte este un proiect prin care în fiecare zi de luni veți putea găsi un articol despre cărți. Am realizat că scriu prea puțin despre cărțile pe care le citesc, așa că introduc disciplinarea conștientă care să îmi aducă o structură și să mă responsabileze.
~~~ ~~~ ~~~ ~~~~ ~~~ ~~~~ ~~~~~ ~~~~
Săptămâna aceasta este despre cartea ”Pacienta tăcută” scrisă de Alex Michaelides.
Întâlnirea mea cu această carte s-a petrecut în decembrie 2019, la Crăciun. Printre cadourile găsite sub brad se afla și ea. La început am evitat-o. Este apreciată ca un thriller psihologic și sunt ani buni de când simt că nu mă mai pot uita la filme din această categorie. Le găsesc prea fixate pe tragicul poveștii, mi se pare că e prea mult.
Totuși, cu cartea asta a fost ceva diferit. Primind-o de la Răzvan, a venit și cu un mesaj convingător pentru a o citi: ”este despre un psihoterapeut obsedat, care vrea să afle adevărul, și o pacientă de-a lui. Pare faină!”
Hmmmm, într-o dimineață m-am decis să-i dau o șansă. Și m-a prins întreaga poveste bine de tot!
Cartea se citește rapid, are multe cadre descrise bine care ajută cititorul să se transpună ca un martor la tot ce se întâmplă acolo. Are conținut, poveste și un final … total neașteptat, șocant, incredibil!
Întreaga acțiune se petrece în jurul Aliciei și a lui Theo, ei fiind personajele principale. Alicia este o tânără artistă, căsătorită cu un fotograf celebru, aparent fericită în relația ei. Theo este psihoterapeut, cu propria lui poveste de viață.
Cei doi ajung să se întâlnească la azilul de psihiatrie în care este trimisă Alicia după ce șochează întreaga lume prin uciderea soțului ei. Din acel moment, ea refuză să mai vorbească, lăsând doar o pictură plină de simboluri. Theo este psihoterapeut și decide să se angajeze la acel azil, fiind fascinat de întreaga poveste, condus de dorința de a face lumină în acest caz.
Și așa cum zicea Freud: ”Cel care are ochi de văzut și urechi de auzit se poate convinge că niciun muritor nu-i în stare să păstreze un secret. Dacă buzele îi sunt mute, pălăvrăgește cu vârfurile degetelor; trădarea se prelinge din el prin fiecare por.”
Este surprinsă întreaga dinamică dintre ei, eforturile lui prin care încearcă să o facă pe ea să vorbească, obstacolele medicale, strategia prin care vrea să afle adevărul. Trece dincolo de limitele stabilite de contextul medical, caută oameni care o cunosc pe Alicia și merge la ei acasă. Are piedici puse, găsește soluții și își vede de obiectivul lui.
Finalul…incredibil de surprinzător! Las citatul acesta pentru stârnirea curiozității, se leagă cu finalul. Merită citită!
”Emoțiile care nu sunt exprimate nu mor niciodată. Sunt îngropate de vii și revin mai târziu, în feluri mai urâte. (Sigmund Freud)
Deși am ezitat să o citesc, la final m-am bucurat de experiența asta. M-a fascinat și m-a conectat la poveste, mă simțeam ruptă din mediul meu, eram acolo, cu Theo și Alicia. Încercam să am o poziționare meta, să văd procesul – cum gestionează el cazul, ce strategii are, cum își gestionează emoțiile, situația de acasă. Pe de altă parte, era fluxul de întâmplări surprinzătoare. Interesantă cartea, neapărat de parcurs!
Se poate cumpăra de pe Libris, Cărturești.
Ați citit-o? Cum o găsiți?
Articolul de săptămâna trecută, #LuneacuCarte este aici: #LuneacuCarte: Spațiul dintre noi
Să fie cu folos și inspiratie!
Cu drag,
Andreea
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~`
Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:
Facebook: Blog – Andreea Arsene
Instagram: AndreeaArsene.ro
