Fericirea este atunci când de Crăciun suntem tot atâția sau mai mulți

Pentru noi, Crăciunul este o sărbătoare în familie.

Îmi amintesc și acum momentele din casa părinților mei când eram copil. De cele mai multe ori, tatăl meu lucra în ziua de 24 decembrie. Îl așteptam să vină, puneam colinde și făceam bradul toți 3. Într-un moment prielnic, apăreau și cadourile Moșului. Le desfăceam, ne bucuram, povesteam. Apoi plecam la colindat cu trupa de colegi & prieteni până noaptea târziu. Prima zi de Crăciun ne găsea acasă sau în vizită la bunici.

Erau niște vremuri când toți cei 4 copii ai lui Mamaia împreună cu copiii lor, mergeam la ei și umpleam sufrageria care devenea ușor neîncăpătoare. Drumul de 3km se făcea pe jos și era sursă de inspirație. Părinții noștri pregăteau versuri de colinde personalizate. Bunicii erau emoționați să ne audă cum răsuna toată scara de vocile noastre. Se plângea de bucurie. Apoi Mamaia, în stilul ei caracteristic, ne invita la masă ”haideti, mamă, să mâncați ceva. V-o fi foame de pe drum.”

După ce m-am mutat la Lugoj, lucrurile s-au mai schimbat. Am păstrat însă esențialul: bradul făcut împreună toți și regăsirea cu familia.

Înainte să-i avem pe copii umblam pe drumuri între casele părinților noștri aflate la 350km distanță. În Ajun stăteam într-o parte, în ziua de Crăciun plecam spre ceilalți. Era un ritm care ne convenea, ne plăcea, ne simțeam împăcați astfel.

Acum, de când suntem cu 3 copii, e mai dificilă toată logistica deplasării. Așa că, ori de câte ori putem, căutăm să ne adunăm într-un loc cu toții. Suntem de Ajun împreună, ne oferim cadouri, mâncăm de Crăciun, povestim, facem lego cu copiii, citim, ieșim la plimbare, facem drumeții când vremea de permite.

Au fost ani când Crăciunul a însemnat doliu și tristețe, pentru că firul vieții nu știm până unde ține pentru fiecare dintre noi. Am pierdut oameni dragi, rude sau prieteni. Și da, e normal atunci să resimțim tristețe, apăsare, lipsă de sens în unele situații. Nu e nimic anapoda cu noi, ci doar ne ducem doliul.

Astăzi însă, uitându-mă la masa noastră de Crăciun, am realizat că cea mai mare bucurie este că suntem tot ca anul trecut. N-a mai plecat nimeni dintre noi, nu s-a mai născut un alt copilaș. Suntem toți. Și chiar dacă nu-i reîntâlnim pe fiecare în parte, simplul gând transmis sau urările făcute, ne reconectează. Ne putem bucura și putem trăi sărbătoarea aceasta așa, ca azi, tocmai pentru că suntem toți.

Crăciunul are puterea de a (re) crea punți și legături. Ia-ți timpul de care ai nevoie și sună-ți un părinte să-i transmiți ”Crăciun fericit!”. Vizitează un bunic și beți un ceai împreună la lumina bradului sau aprindeți împreună o lumânare cu parfum de scorțișoară. Sigur se va bucura! Mergi la vecinul de la colț care are copiii plecați în străinătate și pe care nu-l vizitează nimeni. Du-i o cană de vin fiert și mesajul ”Crăciun fericit”!

Ai curajul și înțelepciunea de a te reîntoarce acasă. Apreciază imperfecțiunea situației, firul vieții este necunoscut. Și dacă încă poți să urezi cu glasul tău către urechea celuilalt, atunci fă-o!