Rolul nostru ale femeii s-a schimbat de-a lungul timpul. A fost o vreme când femeile aveau ca scop primordial conceperea de copii, grija de casă și soțul (considerat în unele familii a fi un al 3-lea copil).
Noi trăim vremuri în care femeile vor mai mult, societatea și mentalitatea s-au deschis fiind acceptate femeile în poziții în care doar bărbații aveau acces cândva.
Mă duc cu gândul la mediul militar. Generația mea a fost a doua generație de fete acceptate în liceul militar din țara noastră. Până atunci doar băieților li se permitea să acceadă în această meserie. Avem acces la poziții profesionale și la dezvoltarea carierei la fel ca un bărbat.
Dar…și aici zic un DAR (mare).
Câte roluri îndeplinim în același timp? Suntem mame, soții pentru partenerii noștri, fiica părinților, sora (dacă e cazul), prietena bună a cuiva, femeie de carieră. Când le îndeplinim pe toate? Unde punem să crească și unde afectăm?
Nu am găsit secretul la întrebarea asta, încă îl caut și eu. Caut ritmul potrivit pentru mine, pentru familia noastră, caut să îmbin cât mai mult, mai bine, activitatea de cabinet, proiectele adiționale din jurul lui și viața cu 3 copii.
Citind, am înțeles că flexibilitatea este cheia. Păstrând-mi flexibilitatea de a fi atentă la mine, la nevoile mele și la cei din casa noastră, pot să mă adaptez și să pun mai mult acolo unde este necesar.
Zilele trecute am văzut o imagine pe internet cu 3 tipuri de plante și sub ele era simbolizat necesarul pentru fiecare dintre ele. Unele aveau mai multe semințe, altele mai mulți nutrienți, altele mai multă / mai puțină apă. Fiecare are valoarea ei, nevoia ei, mai rămâne doar să înțeleg, să cunosc și să dau fiecareia după cele necesare.
Parateză mare (mama perfectă nu există, nici soția, nici prietena, nici femeia de carieră), iar dacă vi se pare că ați întâlnit-o atunci probabil nu are copii. Sigur știți vorba aceasta 🙂
Avem multe roluri, întrepătrunse, suprapuse, greu de pus limite și granițe între ele. Dar un lucru știu sigur, oricât de bine ar funcționa un business, oricât de bine ne-am înțelege cu o prietenă, este esențială ancora familiei pentru un echilibru interior și exterior în viață.
Nevoia noastră de a fi iubiți, valorizați, acceptați necondiționat este o nevoie primară, pe același nivel cu nevoia de a bea apă sau de a mânca, iar familia este primul loc în care noi putem cunoaște toate aceste lucruri.
Prin noi, mamele (ca principale figuri de atașament), copiii cunosc viața. Fiecare atingere a celui mic, fiecare pampers schimbat, ridicare din pătuț, purtat la pieptul mamei, zâmbetul de pe chipul nostru, toate acestea își pun amprenta asupra modului în care el percepe lumea. Atunci când plânge, noi mergem și îl ridicăm, îl liniștim, îi cântăm. Îi răspundem nevoilor. În acest mod el învață de fapt că nevoia lui este importantă și că cineva este acolo pentru el, el contează. Aceasta ar fi o scurta descriere a atașamentului, care după mine, este cea mai importantă lecție pe care o predăm copiilor noștri.
Și partea și mai interesantă este că o predăm fără să fim 100% conștiente, pentru că multe din acțiunile noastre sunt automate, așa cum am învățat și noi de la proprii părinți, așa cum am fost și noi crescuți.
Cred cu tărie într-un lucru părinții au intenții bune, fiecare părinte își dorește tot ce-i mai bine pentru propriul copil. Inclusiv părinții care își bat copiii, doresc de fapt să le transmită educație, să-i corecteze de pe calea greșită pe care a pornit copilul. Însă acțiunile noastre ca părinți lasă urme asupra copiilor, unele adânci.
De aceea, este important:
- Să devenim cât mai conștiente de rolul pe care îl avem. Să fim atente la reacțiile noastre, la modul în care vorbim copilului, partenerului de viață. Să reflectăm la comportamentul nostru. În acest fel, putem să ne gândim și să vedem ce este în acord cu noi înșine, ce reușim, ce nu ne iese. Putem să discutăm cu omul drag de lângă noi, cu o prietenă sau să mergem la ateliere pentru părinți. Scopul este de a face acest rol asumat, autentic și conștient.
2. Sa vedem nevoia copilului, nu comportamentul. Cercul siguranței explică foarte frumos acest concept. În spatele comportamentului copilului meu, se ascunde o nevoie. De exemplu, copilul se joacă liniștit pe jos, noi lucrăm lângă el. Ne întrerupe din moment în moment să ne arate ce a reușit să facă. Poate fi deranjant pentru noi, ne desprinde și ne deconectează de la activitatea noastră, însă ceea ce face el s-ar putea să fie despre a ne bucura împreună cu el, despre a împărtăși reușita cu noi. Un alt moment ar putea fi după grădiniță. Ajungem acasă cu copilul, ne spune că îi este foame, îi oferim variantele pe care le-am gătit. Nu îi place nimic, începe să plângă, iar în scurt timp totul se transformă într-o criză. La o primă privire, ne-am putea opri asupra variantelor de mâncare, însă dacă mergem mai în profunzime, de fapt, plânsul copilului este despre altceva. Poate are nevoie de îmbrățișare, de conectare cu părintele. Poate a avut o zi grea la grădiniță, a fost frustrat, respins sau nu i-a priit ceva.
3. Să ne punem nevoile noastre pe primul plan. Și eu contez! Fără să sune egoist. Imaginati-vă că vrem să udăm o floare dintr-un recipient gol. Nu vom reuși să dăm către copiii noștri de acolo de unde noi nu avem.
4. Cuplul nostru. Partenerul nostru de viață este / ar trebui să fie stâlpul nostru, omul care ne ajută să ne reechilibrăm, omul alături de care să ne putem regla emoțional, cu care să discutăm. În cuplu și în familie suntem împreună pentru că ne dorim asta, iar când ne dorim atunci căutăm să găsim punți de conexiune și legătură unul cu celălalt înțelegând că facem front comun, nu luptăm unul împotriva celuilalt.
Un aspect important pe care l-am învățat eu de-a lungul timpului este să vorbesc mai mult despre nevoile mele și mai puțin să reproșez. Lucrez la asta, să fiu mai atentă la ce nevoi sunt neîndeplinite și prin filtrul căreia privesc sau tind să analizez lucrurile.
5. Cerem ajutor! Când toate soluțiile încercate de noi nu mai funcționează în a găsi balanța între familie, job, relația cu partenerul, relația cu copilul, atunci tot mai este o soluție: să cerem ajutor din exterior. Este un act de asumare și de preluare a controlului, nicidecum de slăbiciune.
Ajutorul poate înseamna o recomandare de carte, o discuție cu un preot, ateliere de dezvoltare personală, grupuri, terapie individuală sau de cuplu. Sunt soluții! Doar să ridicăm mâna, pentru că realmente, nimeni nu știe cu adevărat ce se întâmplă în interiorul nostru mai bine ca noi înșine.
Văd mame epuizate, obosite, copleșite de câte au de făcut. Mă văd și pe mine în unele situații în poziții similare. Însă vreau sa încurajez ideea că schimbarea este tot în mâinile noastre! Noi putem să punem limita când prea mult a devenit prea greu.
Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:
Facebook:Blog – Andreea Arsene
Instagram: AndreeaArsene.ro
Sursa foto: Unsplash
