"Tati, tu contezi?" - Andreea Arsene

Zilele acestea citesc cartea “Crescându-l pe Cain” scrisă de Michael Thompson și Dan Kindlon. Este cartea aleasă pentru luna septembrie în cadrul Clubului de Carte.

Regăsesc atât de multe informații utile, încât nu pot decât să mă bucur că vom discuta 2h despre ea. Și ba mai mult, este genul acela de carte pe care aș include-o în cadoul părinților, profesorilor, educatorilor, bunicilor, mentorilor, tuturor celor care formează direct sau indirect copii.

În această carte se vorbește multe despre viața emoțională a băieților, despre cum trăiesc ei emoțiile în funcție de câtă disponibilitate văd în mediul în care cresc și se formează pentru a se putea exterioriza.

Un capitol mare este dedicat tatălui de băiat. Pam-pam! Nu mă vedeți, dar zâmbesc pe sub mustăți de bucurie că se aduce în prim plan științific importanța tatălui în creșterea și formarea băiatului.

Titlul este preluat din acest capitol, care la rândul lui a fost preluat dintr-un articol. În anul 1998 a fost scris un articol care spunea că poți umple un vagoan de marfa cu cercetările legate de relația mamă-copil, însă cele care aduc în prim-plan relația tată-copil încap probabil într-un portbagaj. Ei bine, între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Dovadă este si această carte.

În mai 1998, o cercetare științifică a scos la iveală:

“dovezi copleșitoare că pentru copii este benefică prezența unui tată și mai ales a unuia implicat. Copiii tind să fie mai isteți, să fie mai sănătoși din punct de vedere psihologic, să se descurce mai bine la școală și să obținp apoi locuri de muncă mai bune.“

Absența fizică și emoțională a tatălui din viața unui copil lasă urmări care dăinuie în timp.

S-a efectuat un studiu pe 300 de directori și manageri de nivel mediu.

“Au fost întrebați care este unicul lucru pe care l-ar schimba la relația din copilărie cu tatăl lor. Răspunsul pe care l-au dat cei mai mulți bărbați a fost că își doresc să fi fost mai apropiați de tații lor și ca tații lor să-și fi exprimat mai mult emoțiile și sentimentele.“

Mama și tatăl copilului reprezintă pentru el un întreg. În etapele lui de formare copilul are nevoie de amândoi, pentru că fiecare îi hrănește anumite caracteristici din întreaga lui ființă.

E posibil, ca tocmai din pricina istoriei proprii de viață și a relației cu propriul tată (și nu numai), partenerul de viață să nu se simtă atât de bine în acest rol și să se retragă în muncă și în alte activități satisfăcătoare. Aș vrea să aduc în vedere că aici, noi mamele, putem ajuta, împuternicindu-l pe tată cu încredere și cu responsabilitate.

Sarcinile de îngrijire ale copilului “stabilesc o relație de afecțiune și pot fi moduri importante prin care un tată începe să-și cultive o relație puternică și iubitoare în viața fiului său (fiicei sale). Fără acea implicare, bărbații preiau cu ușurință rolul tatălui necalificat de acasă retrăgându-se tot mai mult în muncă și în datoria lui de a pune pâinea pe masă. Asta nu va face decât să perpetueze lipsa lor de experiență în cadrul relațiilor familiale.“

Noi, ca mame, le putem deschide poarta cunoașterii unui nou tipar de relație prin copil.

Însă “când o mamă își protejează fiul corectându-l tot timpul pe tată pentru că stilul lui să se potrivească cu al ei, ea îi scade acestuia calitatea sinceră și valoroasă de tată.“

La final, vă invit să reflectați în funcție de poziția în care vă aflați.

Ca mamă – “Îi permit tatălui copilului meu să-și dezvolte o relație cu copilul nostru? Îi sunt suport în acest demers prin încurajare, oferindu-i oportunități de apropiere?”

Ca tată – “Ce moștenire emoțională îi las copilului meu din relația noastră? Ce amintiri ar putea avea el din interacțiunile noastre?”