Dincolo de ideea acestui titlu aparent fără sens, doar cu un joc de cuvinte, mă leg de cât de important este ca omului să-i vină mănușă job-ul pe care îl are.
Când eram mică știam că sunt anumite meserii cărora li se spunea vocaționale. Era nevoie să ai ceva calități speciale pentru asta. Știu că mi se spunea de învățător, profesor, medic, preot…
Îmi amintesc de colega noastră care a ales să meargă la liceul pedagogic și care a trecut prin probe serioase de aptiutudine cântat, desenat, probe sportive.
Mă duc cu gândul la admiterea mea la liceul militar. Am avut interviu psihologic, teste medicale, probe sportive cu un traseu de parcurs într-un anumit timp, cu flotări, cu alergare de rezistență. Apoi probele următoare de matematică, română, engleză, fără de care nu se intra.
Toate astea îmi dădeau acea senzație că este necesar să te potrivești contextului. Era un standard la care era necesar să fii ca să poti intra.
Au urmat după aceea anii de lucru din organizație. Acolo am resimțit și mai bine ideea aceasta de a fi omul potrivit în job-ul potrivit. Poate a ajutat și faptul că lucram în Resurse Umane, însă dincolo de asta, sunt niște indicatori și factori care ajută să-ți dai seama că omul este potrivit pe acea poziție sau nu.
De când îi am pe copii sunt mult mai atentă la acest aspect, atât în ceea ce mă privește, cât și cu oamenii cu care ajungem să interacționăm ca servicii.
De exemplu, când mergem la medic cu copiii. Avem experiențe variate, atât la stat, cât și la privat. Au fost medici care vorbeau doar cu copiii și la final, eram și eu pe acolo. Reușeau să se conecteze cu ei dându-le în același timp spațiu, puteau afla informațiile relevante. Cu mine doar confirmau sau sumarizau ceea ce au înțeles. Au fost medici care i-au ignorat complet pe copii, doar îi consultau și asta era tot momentul lor. Aveam senzația că abia așteptau să plecăm din cabinetul lor. Mie asta îmi vorbește despre vocație sau despre o zi mai puțin bună a specialistului, deși am mers în repetate rânduri și a fost aceeași abordare.
Un alt exemplu este cel al profesorilor. Și aici sunt atât de multe exemple. Îmi amintesc clar că erau profi la care nu puteam învăța materia, pentru că simțeam că nu rezonez nicicum cu acel om. Era vorba de stil, de felul cum ne vorbeau, de preferințele pe care le aveau printre elevi, de etichetele pe care ni le puneau. Acum văd și eu prea bine la copiii mei, copiii sunt dotați cu niște tentacule speciale prin care pot recepta bucuria, fericirea omului din fața lor. Știu dacă acestuia îi face plăcere să lucreze cu ei sau este o corvoadă.
Am în gând un alt exemplu, educatorii de la grădiniță. Ai, ai, ai, ce bine se vede aici cine are vocație pentru meseria asta și cine nu?!
Îi întreb deseori pe clienții mei din cabinet “Când te trezești dimineața pentru ce simți că îți bate inima?” Mă refer la acele prime gânduri care îți trec prin minte și te pun în acțiune. Când simți că ai bucuria aceea interioară și curiozitatea de a vedea o nouă zi profesională, este o energie aparte care te cuprinde. Sper ca tu, cel care citește, sa fi trăit cel puțin o dată asta, pentru că astfel poți înțelege foarte bine cele scrise.
Poate nu toți am avut norocul să avem acea meserie care să ne vină mănușă. Vremurile în care am crescut au fost diferite. La mine în casă se punea accentul pe o meserie din care să poți trăi, dar să îți și placă. Un mix interesant, pe care l-am tot căutat o vreme și în care simt că mă regăsesc tot mai mult în prezent.
“Ce este al tău e pus deoparte!” Prin curiozitate, dorință de cunoaștere, oportunități create sau construite, prin proiecte sau colaborări, avem aceasta șansă de a ne (re)găsi acea direcție profesională care să coincidă și cu direcția interioară. Ideea este de a nu ne opri, keep on going! Nu știm de unde sare iepurele, cum se leagă lucrurile și apare acel context.
Îmi doresc tare mult ca noi să-i inspirăm pe copiii noștri să-și aleagă drumul după cum le dictează inima. Să meargă într-acolo unde simt că ei își pot duce potențialul creativ la maxim, să meargă acolo unde energia lor interioară îi fac să prindă aripi. Tind să cred că în felul acesta, oricât de greu ar fi drumul profesional în unele momente, este acolo sămânța interioară și motivația care le va da putere.
Știu că mi-ar plăcea să trec prin viață și nu am acest regret, atât pentru ei, cât și pentru mine, pentru noi.
Știu că mi-ar plăcea să pot da peste cât mai mulți oameni făcuți pentru meseria lor. Medicul acela specialist pe aria lui și empatic cu pacientul, designer-ul web care știe exact cum stau lucrurile, instalatorul, electricianul, tâmplarul, mecanicul, toti acei oameni care fac o muncă trainică nu de mântuială, care continuă să crească personal și profesional, care vor să afle noutățile din domeniul lor de activitate.
Când faci ceea ce îți place nu înseamnă că alegi calea ușoară, ci mergi pe drumul pe care oricât de greu ți-ar fi, farul interior te călăuzește!
Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:
Facebook: Blog – Andreea Arsene
Instagram: AndreeaArsene.ro
Sursa foto: Pexels
