Ii apreciez pe oamenii care sunt intr-o permanenta stare ludica. Sunt jucăuși, puși pe glume, fac haz de necaz. Îmi place sa am alături astfel de oameni, invat de la ei si simt ca aduc ceva ce eu nu am. Stiu ca mie nu-mi vine natural. E nevoie sa fac un efort in a găsi jocul acesta interior. E necesar să fiu într-o anumită stare.
Am îmbrăcat de devreme haina serioasă si responsabila si o duc cu mine. Partea buna este ca ai mei copii ma mai scot din ea si îmi arată o alta lume prin jocurile la care ma provoacă.
Doar că nu de fiecare dată am dispoziția necesară. Sigur aveți si voi momentele astea: copilul trage de voi sa va jucați si ați prefera sa faceți orice altceva.
Si nu e nimic rau in asta! Da, uneori avem chef, alteori nu. Însă e bine să știm că cei mici știu și ei momentele astea ale noastre.
Cand nu am stare de joc, copilul simte. Simte energia si starea mea de spirit, vede pe chipul meu limbajul non-verbal care spune mai multe dacât pot verbaliza eu. Așa ca nu ma ascund, spun simplu si clar: “ Uite, chiar acum nu ma simt in stare sa ma joc. Sunt obosita, epuizata. Ma poti lasa 5 min sa-mi trag sufletul?” Sau sunt in situația de a termina o mâncare, de pus haine la spălat sau alte treburi casnice. Spun si vorbesc concret despre cat timp as avea nevoie sa termin. Și mă țin de cuvânt! Dacă zic in 5 min vin, atunci merg. Câteodată le mai zic “imediat”, care e vag ca apreciere in timp. Si vine bumerangul “A trecut imediatul, mama”.
E important sa fiu autentica, altfel comportamentul meu non-verbal va fi in conflict cu ceea ce verbalizez si nu voi face altceva decât sa-i redau un mesaj in conflict. “Iti zic ca vreau, dar tot corpul meu vorbește despre a nu dori jocul”.
Le zic franc si sincer ca nu stiu sa ma joc, ii rog sa ma învețe. Asta are 2 valente: le dau lor puterea de a controla jocul si eu chiar invat alături de ei. Ei îmi spun unde sa duc masina, cum sa merg, unde sa așez decorul. Mai introduc si eu sunete, mișcări. Uneori le accepta, alteori ma corectează.
Le propun jocuri pe care simt ca le pot duce. Dacă sunt foarte obosita, le propun sa facem puzzle, sa citim o carte, sa jucam scrabble, sa desenam, pictam, sa ne jucam cu plastilina. Aleg astfel jocuri mai statice, fără prea multă mișcare. De cele mai multe ori, reusim sa găsim ceva care sa ne placa la toti.
Pentru mine, jocul ideal este afara, așa că le zic să ieșim. In casa, parca e o regie totul, așa percep. In schimb afara, jocul capătă alt sens. Ori de câte ori putem stam afara. Fără jucării! Facem jocuri din lemne, din pietre, coloram cu creta, jucam prinselea, grădinărim, strângem în brațe copacii. Jocul copilăriei mele era in aer liber unde improvizam din orice găseam, de aceea cred ca ma regăsesc mai mult in acest context.
O alta cale de a gestiona dorința de joc a copiilor este sa-l implic pe Răzvan, tatăl lor. La el resimt o disponibilitate mai mare de face asta, oricât de obosit ar fi. Ii provoacă imediat la o lupta, ii ridica pe sus, ii aleargă prin casa (spre disperarea vecinilor).
Stiu ca e foarte important jocul in viața copiilor, stiu ca e calea prin care ei învata despre lume si o fac intr-un mod usor si rapid. Jocul este limbajul lor, modul lor de a se exprima. Așa ca ma uit la modul cum se joaca si caut sa-i cunosc si sa-i înțeleg.
Studiez si modul cum se joaca Răzvan cu ei si invat si de acolo. Au multe jocuri de contact, de putere, stil hârjoneală. La început mi se părea o lupta fără sens, pentru ca tot timpul cineva plângea la final. Știam dinainte cum se va termina și când îi vedeam că iar încep să se lupte aveam tendința de a-i opri. Însă după ce am citit cartea “Arta Hârjonelii” a lui Larry Cohen, am înțeles cat de mult face acest tip de joc.
Dacă si voi vreți sa aflați, sa știți ca am o carte de dat.
Va invit sa răspundeți in comentarii la întrebarea: “Cum faceți sa va regăsiți cheful de joacă cu copiii?”
Vineri, 15 Martie, la ora 22 concursul se încheie. Voi trage la sorți câștigătorul pe care il voi anunța sambata -16 martie dimineata.
Sambata-16 martie este si conferința lui Larry Cohen la București, parintele jocului. De cand am auzit ca vine mi-am dorit sa ajung. Dincolo de a învata despre jocul cu copiii, stiu ca invat despre mine. Din păcate, nu voi fi in sala la Larry, exact atunci este si EFT, terapia de cuplu centrata pe emotii. Dar voi urmari evenimentul online in următoarele zile.
Am văzut ca încă mai au bilete si la preturi foarte bune. Dacă si pentru voi online-ul este o varianta buna, atunci nu ezitați. Ne putem conecta si beneficiem de informațiile discutate acolo, chiar dacă nu suntem fizic in sala.
Aici sunt mai multe informații Larry Cohen în Romania.
Așadar, avem tot felul de căi de a ne dezvolta spiritul acesta ludic. Sunt cărți, conferințe, oameni specializați pe această arie. Important este să ne dorim să schimbăm ceva, apoi sigur găsim calea care ni se potrivește.
Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:
Facebook:Blog – Andreea Arsene
Instagram: AndreeaArsene.ro
3 Comments
Andreea L
Daca eu incep harjoneala, ma prefac a fi un catelus mic si neajutorat si cam prostut..
Merg in 4 labe prin camera si ma impiedic de chestii.
Sau ii miros pe copii si incep sa scheaun cam ca un cutu mic sper eu!
De cele mai multe ori functioneaza ! Atmosfera se destinde si ne apucam de jocuri! Cum zice fetita mea: doar inceputul e mai greu…pe urma ideile vin singure!!!
.
Andreea Barlianu
Rares este un copilas energic.Care se plictiseste foarte repede de orice. Uneori cand energia mea este epuizata si vad ca el inca isi doreste sa se joace ma implic si facem alta activitate. Ceea ce ma ajuta sa ma concentrez sunt zambetele si bucuria lui din acel moment. Atunci consider am facut cea mai buna alegere .
Marina
Pentru mine joaca e un lucru care ma relaxeaza. Si recunosc ca sunt jucarii care imi plac mai mult mie decat Teodorei. Motivarea vine din zambetele ei, dar si din boticul ei morocanos.cand o vad bosumflata fac tot posibilul sa o inveselesc si ma joc cu ea diverse, pt ca se plictiseste foarte repede.