#11 Alina Negrei - Cea mai importantă lecție de când am devenit părinte

Acest articol face parte din campania “Tu ce lecție importanta ai învățat de la copilul tău odată ce ai devenit părinte?”

Mi-am dorit sa încep acest proiect, pentru că eu am simtit cum venirea pe lume a copiilor m-a transformat personal, determinând sa ma dezvolt, sa-mi pun întrebări, sa caut răspunsuri. In același timp, ma gândeam ca nu sunt singura care trece prin asta. Sigur sunt si alți părinți care isi învata propriile lecții prin copiii lor, așa ca am adresat aceasta întrebare unor oameni pe care eu ii admir.

Invitata de astăzi a acceptat sa răspundă la întrebare si sa scrie despre experiența ei proprie.

Alina este mama lui Răzvi, care peste câteva zile împlinește 1 an. Coincidența sau nu, am fost însărcinate în același timp și copiii noștri s-au născut la 2 zile distanță unul de celălalt. Și cred că această etapă a vieții ne-a adus mai aproape și ne-a ajutat să ne cunoaștem și altfel.

Alina îmi este tare dragă, deși nu cred că i-am spus asta vreodată. Mă regăsesc în povestea ei de viață, pentru că amândouă suntem singure la părinți, iar ai noștri au luptat cum au știut ei mai bine să ne ofere o viață mai bună și mai ușoară ca a lor.

Alina este omul pe care te poți baza, cuvântul e cuvânt, nu-i tocmeală. Este serioasă și perfecționistă, ceea ce în munca ei de birou ajută. Odată ce o descoperi, dincolo de seriozitate, este un om cald cu un suflet mare și jucăuș. Atât de jucăușă că știe o sumedenie de jocuri. Alina, multumesc că m-ai învățat Catan 🙂

Vă invit să cunoașteți povestea lor.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Andreea, iti multumesc pentru propunerea de a scrie, tare m-am bucurat deoarece urmaresc de la inceput acest proiect si inca de la primele invitate m-am gandit “eu ce as scrie daca…”; deci am reflectat pe subiect si sunt sigura ca si alte mamici au facut-o, iar daca acesta a fost scopul proiectului, sa stii ca a fost atins.

Revenind la subiect, sunt mamica unui puiut de om pe nume Razvan, iar in anul petrecut impreuna am invatat cateva lucruri importante:

Sa fiu mai atenta la nevoile celorlalti si nu doar la nevoile mele. Suna egoist nu? Am ajuns sa cred ca intr-o oarecare masura ma caracteriza egoismul inainte de Razvi. Eram eu si nevoile mele (deh, doar sunt singura la parinti). Nu eram atenta ca, poate, mai importante decat nevoile mele erau nevoile partenerului, sau ale altor oameni din jurul meu. Buuun, cum stau lucrurile in prezent cu Razvan: mi-e foame tare, dar ii este si lui, deci ghinion, nevoia lui e prioritara; mi-e somn, sunt obosita, tot ce imi doresc este sa ma intind in pat, insa el este foarte energic, cu dorinta de a explora, de a se juca, deci…ma conformez. Si in primul anisor vorbim doar de nevoile de baza…cine stie ce ne mai rezerva viitorul (hehe). Si am supravietuit totusi, cu nevoile mele in asteptare 😊

Cat de important sa avem alaturi un om drag. Cand vad cum ma priveste, cum ma cauta in momentul in care se loveste, cand nu se simte bine, ii este frica sau din contra cand descopera ceva nou, cand se bucura; chiar si in somn ne cauta pe mine, pe tatal sau, ii place sa ne simta langa el…si atunci imi dau seama ce important este sa ai pe cineva acolo, la bine si la rau.

Grijile parintilor pentru copii nu sunt absurde. Da, absurde le vedeam eu in adolescenta si pana sa il am pe Razvan, dar nu, nu sunt, este ceva ce nu pot descrie si ce doar fiind parinte am putut intelege. Ce simti la prima cazatura din pat, la o tentativa de inec cu mancare etc…sigur toti parintii ma inteleg.

In concluzie, sunt sigura ca mai am multe de invatat si descoperit, dar iubirea aceasta mare pe care o simt din rolul de mama este cel mai de pret sentiment dobandit in acest an petrecut cu Razvan alaturi.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Multumesc, Alina, pentru deschiderea sufletului!

Celelalte articole din acest proiect sunt aici: