Dezvoltare personală Proiect "O carte pe lună"

Recenzie carte „Violoncelistul din Sarajevo”

8 februarie 2019

Acum 2 ani am vizitat Sarajevo. Am ajuns acolo dintr-o întâmplare, fugind de canicula din Croaţia de la mare. Aşa că nu ne făcusem o documentare prealabilă a locului, însă am încercat să recuperăm la fața locului.

Mă fascinează ideea războiului petrecut între anii 1992-1995. Se întâmpla în anii copilăriei mele, eu trăiam în acele vremuri! Îmi amintesc ce făceam eu în faţa blocului, cu părinţii mei acasă. Şi fiind la Sarajevo, mă gândeam că în acelaşi timp cu mine, oamenii ăştia se chinuiau să supravieţuiască, să fugă din calea războiului sau să se ascundă.

Am vizitat atunci Muzeul copilăriei din anii războiului. Sunt poveşti pline de speranţă, poveşti cu bunici şi părinţi care au inventat jucării şi jocuri pentru a fi mai uşor de suportat o copilărie în întuneric, în beciuri şi cu mâncare puţină. Sunt şi poveşti grele şi dureroase, cu amintiri petrecute sub privirile copiilor.

Am fost, am vizitat, am plecat, dar ceva a rămas…gândul meu e încă acolo.

Şi uite aşa, ca din zbor, am dat peste cartea „Violoncelistul din Sarajevo”.  M-a reconectat la acel nod în gât pe care-l simţeam atunci când descopeream Sarajevo la pas cu copiii.

Cartea surprinde povestea a 4 oameni diferiţi care încearcă să supravieţuiască războiului din anii 1992-1995. Este scrisă după întâmplări reale şi este absolut fascinantă! Şi când zic fascinantă, mă refer la poveste şi la capacitatea oamenilor de a răzbi, de a-şi găsi un sens chiar şi acolo unde nu se ştie dacă mai prind ziua de mâine.

Titlul cărţii provine de la o întâmplare reală – un violoncelist privea pe geamul său oamenii care aşteptau la coadă pentru a-şi procura pâine. Se uita la prietenul lui care era acolo şi se gândea că ar trebui să meargă şi el. În acel moment, un obuz cade direct pe mulţimea de oameni şi face o gaură adâncă în pământ. 22 de oameni s-au dus, prietenul lui şi el…şi ar fi putut fi şi violoncelistul acolo… Durerea lui a fost mare, dar a găsit o modalitate de a o îndulci şi de a o plânge – în fiecare zi, timp de 22 zile, la ora 16 cobora cu scaunul său şi cânta la violoncel. Fix lângă gaura obuzului, în memoria oamenilor şi pentru doliul propriu. Ieşea tăcut din clădirea lui, cânta şi, fără nicio vorbă, intra înapoi.

Ce m-a impresionat?

M-a impresionat povestea interioară a fiecărui personaj. Unul dintre ei îşi aminteşte de străzile pe care mergea împreună cu soţia şi cu copilul (despre care nu mai ştia nimic de când începuse războiul), restaurantul unde serveau masa, prietenii care îi vizitau şi jocurile pe care le jucau. Imediat m-am gândit la noi, la propriile noastre amintiri. Cine ştie ce vremuri vom avea de trăit şi cum o să rememorăm etapa de acum, de libertate şi linişte?!

Un altul trăieşte conflictul interior între a-şi păstra umanitatea trăgând doar în „cei de pe dealuri” sau şi în civili. Războiul din Sarajevo a adus cu sine victime în rândul civililor care încercau de fapt să supravieţuiască mergând după apă la fabrica de pâine sau după mâncare, nefiind un pericol real.

„Fie că ne place, fie că nu, mai devreme sau mai târziu cu toţii devenim fanome, suntem cu toţii şterşi de pe faţa pământului, până când dispare chiar şi amintirea noastră. Dar există o vreme când nu suntem încă fantome şi trebuie să rămânem conştienţi de asta. Odată ce uiţi devii fantomă.” (STEVEN GALLOWAY)

Citatul acesta m-a dus cu gândul la ideea de a trai o viața conștientă, la a fi prezent, conectat la ceea ce se întâmpla sub privirea noastră, fara a ne rătăci in gânduri din trecut sau viitor.

“Daca orașul moare nu va fi din cauza celor de pe dealuri, ci din cauza celor din vale. Se va întâmpla când vor uita ca sunt oameni, când se vor crede câini fiindcă sunt tratati ca niște câini.”

Citind fraza de mai sus m-am gândit la societatea noastră actuala, la sistemul educațional, la sanatate, la viața politica si la mesajele pe care le primim din partea lor. Sper sa nu ajungem sa uitam ca suntem oameni!

Citim cartea sau nu?

Eu zic da, categoric. Viața noastră s-a desfășurat in paralel cu viața oamenilor care luptau pentru a supraviețui si pentru a-si salva orașul.

Merita citită cu atenție asupra “jocurilor” din spate si asupra gândirii oamenilor cand nevoiele de baza sunt amenințate.

Sursa foto: Pexels

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply