codruta-sallai
Conferinte / Campanii

#5 Codruța Sallai – Cea mai importantă lecție de când am devenit părinte

Acest articol face parte din campania “Tu ce lecție importanta ai învățat de la copilul tău odată ce ai devenit părinte?”

Mi-am dorit sa încep acest proiect, pentru că eu am simtit cum venirea pe lume a copiilor m-a transformat personal, determinând sa ma dezvolt, sa-mi pun întrebări, sa caut răspunsuri. In același timp, ma gândeam ca nu sunt singura care trece prin asta. Sigur sunt si alți părinți care isi învata propriile lecții prin copiii lor, așa ca am adresat aceasta întrebare unor oameni pe care eu ii admir.

Invitata de astăzi a acceptat sa răspundă la întrebare si sa scrie despre experiența ei proprie.

Pe Codruta o întâlnesc deseori la grădiniță, când venim fiecare să ne luăm copiii. Este mereu veselă, sprintenă, cu zâmbetul larg, acea mamă cool pe care o remarci dintr-o mulțime.

Este un om cu o energie debordantă, este optimistă, dar în același timp cu picioarele bine înfipte în pământ. Este iubitoare de natură, de mișcare, de dans și are un mare simț al umorului.

De profesie, Codruța este medic ORL, ne face nu numai să auzim mai bine, ci și spune lucrurilor pe nume într-un mod direct și sincer. Experiența de părinte relatată de Codruța vă va convinge de asta.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

“Sunt mama unei zâne de nouă ani jumătate si a unui bandit de patru ani jumatate.

Am primit cu entuziasm invitatia Andreei de a scrie pe blog. Apoi m-am panicat. Ce sa scriu, despre ce anume, ce lectii am invatat in acesti aproape 10 ani?!!!

Sa va explic. Zi de zi invat alaturi de puii mei. Chiar si noaptea. Si jur ca sunt conștiincioasa când vine vorba de invatat. Tocilara chiar…

In fiecare zi pic examenul cu brio. La diferite materii. Gen: nu nimeresc perechea potrivita de sosete cand banditul vrea afara, nu nimeresc mancarea preferata a unuia din ei (noroc ca-l nimeresc pe celalalt), nu reusesc sa-i urmaresc deopotriva in discutii cand vorbesc/racnesc/zbiara amandoi deodata…

Sunt medic. Am dat ceva examene la viata mea. Insa de o asemenea comisie atat de dificila si de exigenta in veci nu am avut parte!

Mi-am luat “tratate” de parenting, am citit, am discutat cu alte mame despre ele, am aplicat…nimic. Ținea minunea o ora, o zi…si iar picam cate un examen. Am zis ca-s defecta, incapabila, mama denaturata…stiti voi. Si taman cand toate corabiile imi erau inecate, apareau pisoii mei si-mi sopteau/racneau in ureche: esti cea mai buna mama din Univers!!! Am dat naibii toate cartile de parenting. Si in loc sa-mi deschid ochii mari sa citesc nenumarate carti, mi-am deschis sufletul larg pentru a-mi vedea cu adevarat copiii.

Când fiica mea avea vreo 3 ani, un coleg doctor mi-a zis: daca acum nu ne rasfatam copiii, cât sunt mici, atunci când o vom face? A fost ca un duș rece această remarcă. Abia atunci am realizat că și copiii cresc! Că nu rămân veșnic mici, pufoși și drăgălași. Că anii copilăriei se masoară în clipe, momente, gangureli…nu în zile și ore! Asta am învățat atunci. Și am savurat cu și mai multă pofta toate momentele pe care mi-a fost dat sa le retraiesc odata cu venirea pe lume a celui de-al doilea copil.

In toti acesti aproape 10 ani am invatat cat nu credeam ca voi putea sa asimilez vreodata. E cel mai intens, cel mai frumos, cel mai greu si cel mai provocator curs pe care viata mi l-a oferit!

Despre iubirea care creste exponential din prima clipa in care iti tii copilul in brate nu are sens sa mai scriu. Despre fricile pe care le experimentezi odata ce devii parinte…sunt sigura ca pe toti parintii i-au incercat. Emotiile devin atat de intense incat poti sa le atingi.

Am invatat ca asa cum un copil te poate aduce pe culmile extazului, ridicandu-te la cer, in secunda doi, la fel de intens, poate da cu tine de pamant. Un sentiment ranit, un plans necontrolat, un pui de febra… Trecerea, de obicei, este brutala.  In zilele lui bune, un copil scoate ce e mai bun din noi dar tot asa, in zilele mai putin bune, dezlantuie bestia din mama perfecta.

Cum e o zi alaturi de ei? Carusel? Putin spus. Montagne russe? Pe-aproape. E mai degraba ca un dans continuu unde muzica se schimba mereu. Unele melodii te arunca in aer, te fac sa vibrezi. Altele te irita sau te lasa indiferent. Iar pe unele nici macar nu vrei sa le asculti. Noroc ca-mi place sa dansez! Muuult! Si intens! Ma arunc in dansul lor nebunesc. Uneori eu dau ritmul. Alteori ei. Si atunci e cel mai bine. Uneori (rar) obosesc ei, de cele mai multe ori eu. Atunci ne oprim o clipa, respiram si schimbam melodia.

Am invatat ca trebuie sa-mi perfectionez dansul. Zilnic. Ca trebuie sa imbratisez si alte ritmuri. Inca invat sa trec cu gratie de la un ritm lent la unul rapid sau invers. E greu, e solicitant si uneori simt ca nu mai pot, ca cedez.

In asemenea momente iau o pauza. Sa ma reincarc. Pentru ca mi-au trebuit ceva ani sa invat ca in primul rand mie trebuie sa-mi umplu paharul pentru a putea turna din paharul meu si in alte pahare.

Au fost zile cand, sfarsita fiind, ma intrebam unde naiba e luminita de la capatul tunelului?! Am invatat sa n-o mai caut. N-am cum s-o gasesc. Pentru ca ma aflu intr-o mare de lumina!

Si inca invat…

So, let’s rock!” (Codruta Sallai)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Cu fiecare articol din această campanie eu mă îmbogățesc, iar experiența și cuvintele Codruței mi-au reamintit cât de important e să spunem lucrurilor pe nume. Multumesc Codruța pentru timpul tău și pentru povestea voastră!

Diana Vijulie – Cea mai importanta lecție de cand am devenit părinte 

Ana-Maria Ivan (Zâna Scutecel) – Cea mai importanta lecție de cand am devenit parinte

 

Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:

Facebook:Blog – Andreea Arsene

Instagram: AndreeaArsene.ro