la-multi-ani-ioan
Familie

La multi ani, Ioan al nostru!

Azi, de Sf Ioan, nu pot decât sa fiu recunoscătoare lui Dumnezeu pentru Ioan al nostru!

Zilele trecute, după ce a ieșit din baie, cu halatul pe el, a venit si s-a cuibărit în brațele mele. Era încă umed pe corp. L-am mângâiat si mi-am amintit de prima atingere după naștere. Am avut aceeași senzație când i-am cuprins corpul si am simtit umezeala, caldura, puritatea, blândețea. Și au trecut aproape 4 ani de atunci.

Copilul acesta, Ioan al nostru, a venit in viața noastră sa mă învețe niște lucruri. Ma simt mai bogată de când e cu noi, ma simt mai stoarsă de energie, mai înțeleapta, mai provocată.

Ioan ma uimește cu blândețea lui! Nu stiu cum să spun, e al meu si, poate ziceți ca e normal sa-mi laud pruncul, dar … are o caldura si o bunătate interioară pe care mi-e si greu sa o descriu.

Ioan e încăpățânat. Dacă el isi pune in gând un lucru, păi nu-l mai miști din loc. Asta e fain, dar e si greu, mai ales in momentele in care vrem sa plecam undeva.

Ioan este omul care ne arată simplitatea, pentru ca găsește permanent sa facă ceva bun din orice ii iese in cale. Reîntoarce lucrurile, prin vorbele sale, în așa fel încât să fie bine, “să nu fie cu supărare” după cum zice tot el.Și asta e ceva ce e în el, așa s-a născut copilul ăsta drag.

Pe Ioan nu-l duci de nas. De când era mic, cea mai bună modalitate de a rezolva o problemă era să-i spunem adevărul, nu ne ajuta să inventăm scenarii, nu le credea. Așa a rămas și acum! Adevărul e calea cea mai corectă pentru a aborda situațiile cu el.

Este iubitorul de mașini! Toate mașinuțele cu ochi (vezi seriile de mașini din filmul Cars) sa vina la Ioan! Gata, am zis-o 😊 Copilul asta visează permanent numai mașini. Face drumuri de masini prin cereale, face drumuri din sâmburii de la măsline, isi face garaje peste garaje, doarme cu mașinile, prefera hainele cu mașini. Poate și la voi e la fel, părinți cu băieți.

Adora sa mănânce zacusca. Dacă avem vreun borcan cu zucusca in frigider, atunci el cere la fiecare masa, negreșit. Zilele trecute eram la cină:

– Ioan, ce vrei să mănânci?

– Ce este în frigider?

Ii enumar câteva opțiuni și la final îmi zice:

– Ia să văd eu în frigider. Uite, este zacuscă. Zacuscă vreau.

– Ioan, azi ai mâncat la Bobo zacuscă?

– Nu, n-am mâncat.

– Ești sigur?

– Daaa, hai pune-mi zacuscă.

– O pot suna pe Bobo să o întreb dacă ți-a dat azi zacuscă?

– Sun-o mai târziu, nu chiar acum.

Evident, mâncase zacuscă și la bunici 🙂

Ioan cel cald si drag și iubitor, să trăiești și să fii fericit!

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *