Eu sunt o persoana perfecționistă. Îmi place sa fie lucrurile bine organizate, la momentul si in clipa potrivită. Ideal este sa fie aliniate toate planetele, toate astrele, vremea, etc.
Doar ca odată cu venirea pe lume a copiilor am descoperit cât de frustrant poate fi sa am aceste așteptări. (Nici înainte nu se întâmpla sa fie toate bine in același timp, doar ca eu ma încăpățânam sa țin garda sus. Wrong!) Si asta nu pentru ca mi-am scăzut standardele, ci pentru ca am înțeles ca perfecțiunea nu exista in realitate, este o iluzie.
Sa fii punctual cu copiii e greu. Sa ai casa mereu curată e si mai greu. Sa fii odihnita..pfiuu despre ce vorbesc aici?
Perfectiunea este ca o bula, ca un mit. Dacă as sta sa aștept alinierea tuturor lucrurilor nu as mai face nimic.
Ultimul exemplu: Hercules Maraton 2018. M-am înscris in urma cu vreo 2 luni. Habar nu aveam cât voi reuși sa ma antrenez, sa dorm, sa mănânc corespunzător. Mi-am dorit si am facut aproape tot ce a depins de mine sa fiu acolo.
Am alergat cat mi-a permis programul. Am mâncat sănătos. Am încercat sa dorm cat mai bine.
Dar nu preconizam altele….
Cu o săptămana înainte de concurs am avut o enterocolita, urâta experiență. M-a slăbit de puteri la maxim, de energie, de forța. Credeam ca nu voi fi in stare nici sa merg atâta drum cu masina, darămite sa alerg pe munte.
Cu 3 zile înainte de concurs Alex a început sa dea semnale ca ii iese un alt dințișor. S-a trezit noaptea, a plâns. Reușeam sa dorm cam 4-5h adunate.
Apoi fix in noaptea dinainte de competiție a fost de “vis”, cam așa cum e viața cu un bebelus. A adormit la 23.30. S-a trezit la 2 noaptea, la 4 si la 7 dimineata pentru alăptat. Eram destul de obosita, reușisem sa adun maxim 3h de somn, dar mi-am repetat permanent scopul pentru care fac ceea ce fac.
Ceea ce am scris mai sus este doar un exemplu din ceea ce trăiesc zi de zi. Dacă m-as raporta la acel gen de Perfecțiune pe care o aveam in gând înainte de copii, atunci as fi veșnic frustrata, suparata, neadaptată, trista, nemulțumita.
Pot spune chiar ca cei mici mi-au deschis o alta poarta de cunoaștere a vieții, pentru ca “perfecțiunea este relativa”, ceea ce e perfect pentru mine poate fi imperfect pentru celalalt si invers.
Pentru ca uneori e mai important sa încercam! Și cred asta din tot sufletul, pentru că dacă reușim e clar, suntem câștigați. Dar dacă nu ne iese așa cum ne-am fi dorit, tot câștigați suntem. Nimeni nu mai este la fel după o experiență, fiecare poate lua ceva cu el de acolo, conștient sau nu.
Pentru ca uneori sa ieșim din bula noastră de confort înseamnă sa vedem un întreg peisaj care ni se deschide! Exact ca atunci cand, oricând de greu este, decizi sa urci muntele si sus in vârf rămâi uimit de tot ce vezi in jur.Pentru ca viața nu este despre cat de bine reusim sa facem totul, ci despre ceea ce ne face fericiti si împliniți! Viața nu este despre a bifa (o casa, un copil, o masina, o călătorie), ci este despre fiecare zi in parte. Pas cu pas, cu fiecare moment clădim.
Recomandarea mea este să trăim momentul!
Dacă ne vom gândi permanent “ce-ar fi fost dacă” pierdem din vedere exact clipa care se desfășoară în fața noastră și care nu se mai întoarce.
Sursa foto: QuoteFency
