Cât de ușor îi judecăm pe ceilalți! V-ați surprins făcând asta? Ați conștientizat momentul? Sau abia ulterior ați realizat?
Sunt câțiva ani de când mi-am propus să-mi mut atenția asupra mea. Să mă uit la ce fac eu bine, la ce nu fac, ce-mi place, ce-mi displace, cine sunt, ce mi-ar plăcea să îmbunătățesc.
Și-mi amintesc și acum care a fost cartea care m-a schimbat și m-a ajutat să comut atenția. Este “Puterea magică a gândului”, o carte pe care o aveam în bibliotecă și care a ajuns fix la momentul potrivit în mâinile mele.
Apoi am avut-o pe Maria și am descoperit atașamentul și studiul pe familie. Și de aici s-au complicat lucrurile, pentru că am realizat cât de profund este totul. Ceea ce vedem noi este precum vârful iceberg-ului, cred că știți poza aceea sugestivă.
Noi vedem poate 1% din comportament și tindem să punem etichete, să încadrăm persoana într-o anumită categorie. Dar dacă privim cu mai multă curiozitate, dacă am avea și niște ochelari ai generațiilor trecute sau despre mediul în care a crescut omul respectiv, despre oamenii care și-au pus amprenta asupra lui, atunci am putea să avem o altă imagine asupra persoanei din fața noastră.
La un moment dat am avut ocazia să vorbesc cu un preot ortodox despre judecată și mi-a tradus conceptul altfel. Mi-a spus așa:
“Andreea, hai să facem împreună o călătorie. Suntem pe stradă, mergem pe lângă case. La un moment dat zărim o fereastră și încercăm să ne uităm prin ea. Ce vedem? Poate niște contururi de obiecte, poate oameni în mișcare. Dacă acum s-ar aprinde lumina la cameră, cred că ni s-ar schimba perspectiva, nu-i asa? Dintr-o dată am putea să vedem și mai multe. Iar dacă am avea ocazia să pătrundem în casa respectivă, ar fi și mai evident totul. Uite așa e și cu judecata despre alții: ceea ce vedem noi este doar o mică parte din realitatea omului respectiv. De aceea, judecățile exterioare nu sunt corecte. Nu avem imaginea completă, tragem concluzii fără să cunoaștem de fapt situația.”
E ca și cum stau afară și privesc, iar pe baza a ceea ce văd judec, dar habar nu am cu adevărat ce se întâmplă în interior.
Ne dăm cu părerea despre oamenii pe lângă care trecem, despre mamele din parc, despre copiii lor, dar ce știm noi de fapt despre fiecare? Mai nimic….Habar nu avem despre ce dimineața a avut fiecare, despre cât a dormit, despre etapa vieții în care se află, despre durerile pecare le ascunde în suflet, despre suportul pe care îl are sau nu îl are acasă de la cei dragi, despre nevoia de iubire. Este ușor, poate cel mai ușor să tragem concluzii pentru alții.
Și pe lângă ce mi-a zis părintele, mai este ceva. Fiecare va traduce ceea ce vede/aude după propriile experiențe trăite și după câte este de pregătit să audă / să vadă. Aceeași situație poate fi interpretată de X într-un sens pozitiv, iar pentru Y să aibă o altă față.
Închei prin a transmite același mesaj ca la articolul acesta: Pentru binele nostru, e important de fapt să avem grijă de noi și să ne uităm la noi înșine (NU să uitam de noi)
Sursa foto: Pixabay
