În orice casă vine un moment în care copiii sunt curioși de planete. Fie că întreabă despre lumea noastră, despre cer, despre stele sau despre soarele care dispare noaptea, tot ajungem cumva la planete.
La noi curiozitatea a apărut acum vreo 3 ani. Luasem o carte pe subiectul spațiului, dar încă nu i-o arătasem Mariei. Mă gândeam că e prea devreme (la acel moment se apropia de 3 ani). Am pus-o în bibliotecă și a rămas acolo până când a descoperit-o ea.
A venit să mă întrebe despre ea și despre niște mingii colorate care sunt așezate pe o pagină. Și uite așa am deschis cutia pandorei, pentru că acele mingii colorate erau, de fapt, vecinele noastre din spațiu.
O vreme în fiecare seară ne-am uitat și am povestit despre cartea respectivă, despre soare – cum pare că pleacă de la noi și merge la Lau în Australia. Și așa a rămas în familia noastră: soarele când apune la noi, răsare la Lau 🙂
O purtam cu noi la bunici și mai citeau și ei din ea pe post de poveste de seară.
Am încercat așa cum am știut eu mai bine să-i dau răspunsurile vârstei ei, dar acum mă bucur că are ocazia să poată vedea într-o formă experențială toata această poveste despre planete.
Câteodată, parcă sunt un pic invidioasă pe copiii din ziua de azi. Au ocazia să învețe altfel despre o grămadă de lucruri. În vremea noastră (nici nu-mi vine să cred că scriu asta :)) noi lucram mult cu imaginația proprie, cu cărțile la care aveam acces atunci și cu oamenii din jurul nostru care știau să ne răspundă la întrebări.
Și cu ocazia celor mici cred că recuperăm și noi adulții, având acces alături de ei la cunoașterii lumii altfel.
Școala Planetelor are loc la Timișoara în perioada 20-23 Septembrie la Centrul Comercial Auchan Timișoara Sud. Pot participa copii cu vârste între 5-14 ani, deci mă bucur că Maria se încadrează în categorie.
Pentru o mai bună organizare este necesară o înscriere prealabilă la numărul de telefon 0760.89.68.68 evitând cozile de așteptare. Prezentarea durează aproximativ 40 de minute și are loc în intervalul orelor 10-18.
Eu îmi planific să ajung cu Maria și poate reușim să aducem și copilașii de la grupa ei de grădi. Cred că le-ar plăcea să vadă sub o formă vizuală abordarea această teoretică și uneori greu de explicat.
Și recunosc…și mie mi-ar plăcea să văd 🙂 ( copilul din mine iese la suprafață)