Proiect "O carte pe lună"

Recenzie carte „Tatăl celuilalt copil” – Parinoush Saniee

8 februarie 2018

Auzisem de cartea această de mai bine de jumătate de an, mi-o recomandase Alina. Știu că la momentul respectiv urma să plecam în concediu la mare și am comandat-o de la Bookster. Dar nu a fost vremea ei acolo, nu m-am putut conecta la ea și nu am putut să o citesc. După ce ne-am întors, am înapoiat-o, dar nu am uitat-o.

Zilele trecute am dat din întâmplare peste ea în librăria St. O. Iosif în Brasov și am luat-o. De data aceasta nu am mai putut să o las din mână.

Firul poveștii

Cartea surprinde dinamica unei familii iraniene, cu rol principal al unui copil pe nume Shahab, de 6-7 ani.  El a preluat din partea celorlalți eticheta de „prostănac” pentru că refuza să vorbească. Părinții au mers la medic cu el, au dat peste persoane nepotrivite care i-au întărit tatălui convingerea că Shahab este diferit de ceilalți, că este bolnav. De-a lungul volumului se pot surprinde diverse momente ale familiei și cum se raportează fiecare la acest copil, dar și lupta lui interioară la toate nedreptățile care i se aduc. La un moment dat, a decis să plece de lângă părinții săi care l-au dus la un alt control medical. A ajuns să întâlnească o familie care i-a oferit o altă perspectivă, o familie în care soțul și soția își vorbeau frumos, își transmiteau aprecieri, se preocupau de copil amândoi. Asta l-a ajutat pe el să vadă că se poate și altfel, dar dorul de mama lui nu-i dădea pace, așa că a semnalat cum putea el dorința de a se reîntoarce. În final, Shahab a ajuns un elev silitor, cu un dar aparte în arta caligrafiei pentru care a și fost recompensat. În acest moment al premierii sale pentru caligrafie, relația lui cu tatăl a luat o altă întorsătură, încet încet apropiindu-se unul de celălalt.

Sunt mai multe teme pe care le-am regăsit în carte și pentru care mi se pare că este foarte valoroasă:

1. Tatăl care își proiectează asupra copilului visul și reusitele

Fratele mai mare al lui Shahab trebuia să fie premiant, să fie cel mai bun, să meargă la cursuri, toate astea în detrimentului timpului alocat jocului. În timp, el s-a îmbolnăvit, dezvoltând la un moment dat o nevroză pentru care a avut nevoie de 3 ani să-și revină. Pe când, Shahab fiind considerat „prostănac” a fost ignorat multă vreme de tatăl său.

2. Tatăl care își alimentează stima de sine și imaginea în fața celorlalți prin copiii săi

Deseori tatăl se lăuda cu reușitele fiului mai mare care învăța foarte bine și avea premii diverse. Au fost multe momente în care a evitat să-l implice pe Shahab în reuniunile de familie sau în ieșirile organizate la lucru, de teama să nu-l facă de rușine.

3. Mama care are încredere necondiționată în copil 

Mama a fost un suport real în primii ani ai lui Shahab, deși toată lumea îl declara ca având probleme mintale. Ea a știut în fiecare moment că el poate să vorbească, dar ceilalți îl inhibau prin comportamentul lor și prin declarațiile pe care le făceau. Cu toate că ea încerca să-i determine să gândească altfel despre el, convingerea lor era prea puternică.

4. Bunica – o resursă importantă în viața copilului

S-a dovedit că bunica a reușit să-i creeze lui Shahab acel mediu securizant, iubitor și de acceptare, astfel încât el să-și dea drumul la vorbă, fără presiunea din jur. Totodată, bunica a fost cea care a știut cum să-l determine să se înscrie la școală și să treacă peste temerile sale că nu poate vorbi.

5. Dinamica de familie care-i impactează pe copii

Este puternic vizibil impactul pe care-l are comportamentul fiecărui părinte asupra copiilor și apoi în familia extinsă și cum își pune amprenta pe fiecare în parte. Eticheta „prostănac” pe care a primit-o Shahab și pe care și-a asumat-o în fața celorlalți, l-au făcut să se retragă și să refuze să comunice verbal cu cineva din familie. Evitarea de a-l implica în anumite reuniuni de familie sau în ieșiri, pentru a nu se face de rușine, stigmatizau și mai mult această imagine a lui. Apoi atmosfera din casă, era una apăsătoare, cu puține cuvinte între soți, fără joc între părinți și copii.

6. Comportamentul copilului este rezultatul unei nevoi pe care acesta o are

Fiecare acțiune nepotrivită pe care Shahab a făcut-o (ex ruperea rochiei de mireasă, aruncatul cu cărămida, etc) au fost în momente de supărare și de indignare la adresa familiei extinse când aceștia aduceau jigniri mamei și lui. Nu se simțea acceptat, apreciat de familia sa și aceasta era modalitatea lui de a le arăta că îi aude și îi înțelege, dar nu este de acord cu ei. După aceste momente, doar mama era cea care îl susținea, pentru restul oamenilor era încă o confirmare că are o problemă.

7. Lipsa iubrii și a timpului petrecut cu copiii 

Tatăl era ocupat cu serviciul până seara târziu, venea acasă și principalele discuții erau legate de masa de seară. Mama se preocupa intens de păstrarea casei în ordine, de mâncare și de creșterea copiilor. Dar niciunul din părinți nu își dedica timpul pentru joc cu copiii, pentru a-i mângâia și a-i asculta. Nici între ei, soții, nu-și arătau afecțiunea. Shahab constată toate aceste diferențe în momentul în care este îngrijit de familia care l-a găsit pe stradă. Nevoia lor de afecțiune, de acceptare și de siguranță  erau foarte importante pentru toți cei 3 copii ai familiei.

8. Comparația între frați aduce gelozie 

Deseori, Shahab era comparat cu sora lui care reușea să se exprime verbal, deși era mult mai mică decât el. Alteori era comparat cu fratele mai mare, care era deștept, pe când el era considerat doar un „prostănac”. Astfel, el ajunsese să-și imagineze cum i-ar face rău surorii, care a ajuns să-i ia locul în brațele mamei sau cum fratele mai mare acaparase toată atenția tatălui, el nu se mai simțea văzut deși avea momente când îl aștepta cu brațele deschise de la lucru. Dar tatăl nu schița față de el niciun gest de afecțiune.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Eu vă recomand cartea asta! Se citește repede pentru că firul poveștii vă captează rapid.

Și mai cred că este o carte care ne dă de gândit un pic la viața noastră, la felul cum noi ne raportăm la partenerul nostru de viață, la copii. În dese momente, mie mi s-a părut că această carte este scrisă prin ochii acestui copil și mă gândeam la copiii mei și cum percep ei toată dinamica noastră.

Citiți-o, merită!

 

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Cărțile lunii februarie – Andreea Arsene 1 martie 2018 at 13:30

    […] Am scris mai multe informații despre ea aici: Recenzie carte Tatăl celuilalt copil. […]

  • Leave a Reply