Eu știu ca sunt intr-o perioada in care sensibilitatea mea fata de atașament este ridicată la cote maxime, nu ma pot opri din citit pe aceasta tematica. Dar nu pot sa nu scriu mai jos ceea ce am descoperit in cartea lui Franz Ruppert despre aceasta legătura magica între mama si copil si cum se crează ea. Doar citiți….e atât de simplu descris in cuvinte, dar atât de profund.
“ Viața noastră incepe prin unirea unui spermatozoid cu un ovul. O femeie si un bărbat ne transmit viața. Pentru noi, ei sunt mama si tata, rădăcinile identității noastre unice. Intr-un caz normal, noi creștem timp de noua luni in burta mamei noastre. Venim pe lume goi si despuiați, cu o mare nevoie de protecție si ajutor. Fara o ingrijire intensa, fara hrana si caldura, fara a fi protejați permanent de mamele noastre am fi murit curând de foame, am fi înghețat sau ne-am fi văzut expuși fara apărare tuturor condițiilor din mediul nostru înconjurator. Iar fara sprijinul si susținerea grupului ei, mama noastră si-ar fi pierdut curând forța, ar fi fost suprasolicitata si neajutorată.
Cu cat ii merge mai bine mamei noastre, cu atât ne merge mai bine noua, copilului ei. Iar mamei noastre ii merge cu atât mai bine, cu cat mai multa dragoste a primit ea însăși copil fiind si cu cat mai mult sprijin afla in comunitatea in care trăiește. “
”Noi suntem dependenți de mama in al carei corp creștem, de dragostea si grija ei atunci cand ii părăsim uterul. Copilul nou-născut trebuie sa se orienteze cu toate simțurile si puterile sale spre mama. Ea sta in centrul vieții sale care incepe. Mama este sursa dezvoltării sale fizice, emoționale si spirituale. Din momentul procreării, mama si copilul sunt o unitate împletită din suflet, emoție si gândire.”
“In atașamentul matern, copilul găsește forma primara (prototipul) a propriei sale identității. La începutul vieții lui, copilul este o prelungire a sufletului matern. Prin ceea ce simte si prin comportamentul lui, copilul exprima ceea ce mișcă mama in cea mai profunda intimitate a ei. Senzorului copilului nu-i rămâne ascuns nimic din sufletul mamei, pentru ca el supraveghează neîncetat starea emoțională a mamei: daca mama este aici pentru mine, este treaza, doarme, are gânduri bune, pentru mine? Copilul este oglinda sufletului mamei sale – a structurii ei psihologice si emoționale complete.”
Câteodată, chiar si atunci cand pare greu si dificil începutul cu un copil, e asa liniștitor sa citim rândurile de mai sus si sa conștientizam ce rol unic avem noi, ca mame, si cat de important este suportul acordat de tata sau de proprii părinți, prieteni.
As mai putea scrie tot ce gândesc dupa cele scrise mai sus, dar cred ca mai bine fiecare trage propriile concluzii.
Aceasta e cartea cu pricina
