magia-craciunui
Familie

Magia Crăciunului este în noi, acolo să căutăm să o găsim!

Aud deseori că în anii de acum Crăciunul nu mai este ce a fost o dată, nu mai are același farmec. Nu mai este la fel, uite nici nu mai vin colindători, suntem prea obosiți, prea stresați, lucrăm prea mult. Dar stai, cine făcea acel farmec aparte? De unde era sursa lui? De ce se resimțea diferit?

Poate pentru că eram mai conectați la noi înșine, poate pentru că atunci nu alergam atât de mult după ce să luăm din magazine, ci ne preocupam să confecționăm. Poate pentru că stăteam mai mult cu cei dragi și din ceea ce aveam prin frigider, din ceea ce ne permiteam, pregăteam bucate altfel, pentru zile de sărbătoare. Poate pentru că atunci comunicam mai mult față în față, aveam relații bazate pe contact direct, nu numai la telefon. Poate pentru că acum suntem prea focusați pe a avea și mai puțin pe a fi. Lucrăm mult, pentru a avea. Alergăm prin magazine după tot felul de lucruri, pentru a avea. Dar cum este oare să fim, doar să fim, noi cu noi în primul rând și cu cei dragi nouă?

Crăciunul este despre simțire, despre emoție, nu despre bogăția de la masă sau din cadouri. De ce unii care aparent nu au tot ce le trebuie, au chipul luminat și sunt fericiți?….Pentru că ei au găsit fericirea în interiorul lor, pentru că nu lucrurile materiale le aduc zâmbetul pe față, ci armonia dintre ei, emoția și bucuria de a fi împreună.

Cred cu toată tărie că magia Crăciunului ne aparține în mod direct. Nu vine nimeni din afară să ne mai dea niște praf sclipicios care să ne învăluiască în atmosfera aceea. Cred că acest sentiment este unul care se naște din sufletul nostru, din încărcătura pe care o purtăm zi de zi cu noi, din bunătatea și dăruirea față de cei nevoiași, din grija pentru familiile noastre. Crăciunul este o sărbătoare religioasă care are darul să ne reamintească de valori, de familie, de partea spirituală, să ne a ne aducă mai aproape unii de alții, să ne amintească să dăruim și să-i avem în gând și pe cei care nu au. Crăciunul este despre suflet, hai să căutăm acolo în primul rând, apoi prin magazine!

Să fim fericiți în mod real implică atât de puțin conținut material, dar atât de multă prezență și apropiere! Magia Crăciunului nu este despre ultimul telefon care a apărut, nici despre ultimii cârnați sau cozonaci, nici despre saci plin de jucării pentru copii.

Magia Crăciunului este despre a fi acolo, despre a-l strânge în brațe sincer pe celălalt, despre a cere iertare acolo unde am greșit, despre a spune cuvintele de apreciere din suflet. Și de fapt, toate astea nu costă!

Să aveți un Crăciun binecuvântat, cu sufletul liniștit!

 

Sursa foto: Shutterstock

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *