Astăzi am ales să scriu despre un articol citit acum ceva vreme, care m-a emoționat foarte mult și mi-a rămas la suflet. Este parte din materialele puse la dispoziție de cei de la Bookster.
Bookster este prima bibliotecă pentru companii, de unde se pot împrumuta cărți, articole, se pot vizualiza filmulețe educative pe diverse tematici. Eu am rămas suprinsă să văd bogăția de volume, și…am fost și mai surprinsă să văd că au multe cărți și din domeniul Psihoterapiei, exact ce-mi trebuie mie.
Povestea descrisă acolo este probabil realitatea multor familii cu copii speciali, dar pentru mine a avut un puternic impact emoțional. Oana Sandu descrie viața unei familii cu 2 copii din Câmpina, dintre care unul este bolnav de autism. Sunt surprinse eforturile mamei de a-l ajuta pe băiețel să ducă o viață cât mai normală, emoțiile ei și tot ce se întâmplă în jurul lor.
Pe mine m-a impresionat și mama, pentru toate trăirile ei, dar am empatizat foarte mult cu Ana, sora băiatului. La fiecare acțiune a mamei pentru băiat, mă gândeam unde este Ana în această poveste. Mama merge la spital cu băiatul, face naveta de la Câmpina la București, e obosită, dar încă mai poate. În timpul acesta….Cine mai are timp și chef să stea să se joace cu Ana, să o asculte, să o vadă, așa cum e?! Să facă temele cu ea, să o întrebe cum a fost la școală, ce joc interesant a mai descoperit….Parcă îi vedeam ochișorii triști și ascunși în spatele unei fețe de copil…
Oana Sandu scrie despre sora lui, despre Ana, care ajunge să-și dorească și ea să fie bolnavă de autism pentru a avea parte de tot ce are fratele ei. Cât de greu trebuie sa fie pentru un copil sănătos care trăiește alături de un frate bolnav? Cât de greu poate fi pentru părinte să poată duce această luptă și să fie în continuare motorul familiei, care nu se lasă, nu cedează, orice ar fi?…..Sincer, mie mi-e greu să-mi imaginez….
M-am gîndit la ultimul weekend de Formare, în care am discutat despre pierderi, despre pierderi prin moarte, dar și despre pierderi ale viselor, speranțelor, renunțare la ceva pentru altceva.
Practic, nașterea copilului este mult așteptată, totul pare bine la ecograf și după câțiva ani descoperi că nu mai e așa. Nu mai coincid nici proiecțiile personale asupra copilului de a ajunge om mare, de a avea propria lui familie, nu mai este așa. Și ba mai mult, toată viața de părinte capătă un alt sens. O luptă pentru supraviețuire și integrare. Eu cred că acești părinți sunt eroi, pentru că și dacă sunt loviți, tot mai găsesc o resursă de a se ridica și de a o lua de la capăt.
Acești părinți eroi sunt lecții de viață pentru momentele în care zicem că nu mai putem, că am obosit, că vrem să cedăm. De la ei ne putem lua inspirație și energie, ei nu au momente de respiro, în schimb au un “antrenament” constant la o viață de luptători!
Recomand acest articol, după citirea lui am apreciat mai mult viața noastră cu tot ce implică ea.
Sura foto: Pixels.com
