Weekend la bălăceală și răcoare

Nu am mai scris de mult pe blog, deși am multe articole începute, parcă timpul s-a comprimat fantastic de mult în această perioadă.

Dar pentru că am avut un weekend foarte fain, nu aș vrea să-l las să-mi scape, și vreau să-l fac parte din tolba noastră de amintiri scrise. Weekend-ul fain a fost dat de timpul petrecut împreună, de conectare, de surâsul și discuțiile cu copiii, de prietenie, de răcoare (foarte importantă zilele astea) și de relaxare.

Pentru că avem cerere mare din partea copiilor să revenim la Văliug, am ales să mergem tot acolo. Le-au plăcut amîndurora excursiile noastre de 1 zi, așa că acum ne-am decis să mergem cu cortul, să profităm 2 zile la rând de bălăceală. Avem avantajul că este aproape de noi, conducem aproximativ 1h 30 minute și numai bine copiii își fac somnul de prânz în mașină.

Am plecat în jurul orei 12 din Lugoj, sperând ca cei mici vor adormi rapid. Dar au vorbit mult între ei, au comentat despre peisajul de afară și au reușit să adoarmă doar vreo 30min. Deși au dormit puțin, au fost plini de energie. Apa cred că le-a făcut tare bine, nu mai vroiau să iasă. Maria a încercat aripioarele și Ioan a făcut diverse scheme în colac.

Ne-am întâlnit și cu Alina și cu Ova și băieții. Ne-am bălăcit toți, apoi ne-am retras la Gărâna unde era în desfășurare Festivalul de Jazz. Am găsit acolo ceva proaspăt de mâncare și bun, apoi am fugit rapid din agitația zonei. Era un adevărat furnicar peste tot, mașini, corturi, oameni care mergeau pe jos, multe motoare spre deliciul lui Ioan.

Aici a fost și o pățanie cu Ioan, care m-a făcut să-mi crească tensiunea și să-mi fie frică. A stat la masă cu noi, a mâncat cât a dorit și se tot cerea jos. L-am lăsat cu mențiunea să stea în jurul mesei. Mi-am întors câteva secunde privirea de la el, am luat o înghițitură de mâncare și când m-am uitat din nou, el era deja pe drum și în secunda următoare a trecut pe lângă el o mașină, la mai puțin de 1m. Nu știu cum am ajuns lângă el, dar știu că țipam “Nuuuu, nuuuu”. Mi se face pielea de găină și acum când scriu, vizualizez perfect momentul. El nu cred că a realizat pericolul, nu a schițat nimic, cert este că ulterior s-a reîntors cu copiii, dar nu a mai ieșit pe portiță.

Seara ne-am căutat un loc în poienile din zona Gărâna-Brebu, dar peste tot era plin de oameni, așa că am decis să urcăm pe Semenic. Drumul până sus e plini de gropi, mașina era într-un slalom continuu, dar a meritat să mergem sus pentru aerul răcoros, pentru liniște și pentru foc.

Dimineața, copiii s-au trezit devreme, la ora 7 erau deja cu Ova la adunat afine. Noi am povestit la căldura focului, am gustat din hrana copiilor, am făcut poze și încet încet ne-am strâns casa de vacanță și am plecat la baie. Ne-am ales un loc cu umbră, mie nu-mi venea să intru în apă, mi se părea prea răcoros, dar copiii și tații nu au rezistat tentației. 🙂

I-am hrănit pe copiii veseli și apoi au adormit în 2 min odată puși în mașină. Ne-am retras la umbră, ascultam cum curge rîul de lângă noi și cum cântă păsărelele. Mă gândeam cât de multă liniște e și ce răcoare….În 2 min s-a trezit Ioan, l-am luat în brațe și a adormit din nou. L-am mirosit, i-am simțit bătăile inimii, respirația accelerată când visa câte ceva, l-am studiat și m-am bucurat de puiul ăsta de om, că e al nostru și că pot să-l adulmec așa, cu totul în somn.

Au dormit vreo 2h30min, apoi am făcut o plimbare pe jos, și, din nou, Ioan m-a fascinat. Eu eram cu el mai în spate, Maria și Răzvi la distanță de noi.

Poate pare simplu și banal, dar am lăsat lucrurile în ritmul lui. Când a vrut să studieze o piatră ne-am oprit, a fost curios de toate urmele de balegă, de cât de tari sau moi erau, a remarcat ce frumos cântă păsărelele, a studiat o șopârlă și era foarte entuziasmat să-i arate și Mariei și lui Răzvi, mi-a povestit ce mult îi place la baie, cu colacul, că îi place să arunce pietre în apă….Mă surprinde să văd un omuleț de 2 ani atât de atent la ce este în jurul lui, deși e normal la vârsta asta. Poate doar am avut eu starea aia bună de a fi cu el acolo 100%, dar e minunat să pot conștientiza prin ochii lui lucrurile simple si banale care ne încântă atât de sincer.

Ne-am reîntors spre casă cu gândul la tot ce a fost, la apa răcoroasă și la temperaturile alea faine.

Valiug, nu-ți face griji, nu lipsim mult, revenim curând  🙂