Tocmai am terminat de citit cartea lui Tibi, am parcurs-o pe nerăsuflate. Ieri am fost la Cărturești cu gândul de a-mi lua o carte pentru bibliografia de Formare. N-am găsit-o, dar printre alte cărți de care m-am agățat am întrebat-o pe vânzătoare daca are cartea lui Tibi. Pe net văzusem ca este disponibilă doar cu precomandă, dar am zis sa încerc. Mi-o arata fix in spatele meu, stătea semeață pe un turn. Am pus mâna pe ea si am răsfoit-o pana la mașina. Am ajuns acasă si am profitat ca eram singura, copiii erau cu Răzvan afara. M-am pus pe citit. Am intrerupt la venirea lor, dar abia așteptam sa adoarmă sa continui. Azi, in timpul somnului lor de prânz, mi-am continuat călătoria prin aventura de viața a lui Tibi si n-am mai lăsat-o. Omul asta e incredibil!
Cand am auzit ca se reîntoarce la 6633 Arctic, am zis ca nu e normal la cap. Cum sa revii intr-un mediu atâta de ostil si chinuitor, mai ales având victoria cu un an precedent? In cazul in care gândul ii era la performanța, deja dovedise ca este cel mai bun. Si totuși….dupa ce i-am citit cartea, am înțeles de unde îsi regăsește atâtea resurse sa poată trece peste momentele dificile.
In carte am aflat despre copilaria lui plină de schingiuieli si de prea putin iubire, de aventurile lui in lumea mai putin vizibila, mafia, jocuri albă-neagră, infracțiuni diverse, am citit despre repetatele lui evadări – de pedepsele parinților, de tatăl sau, din închisori. Toate aspectele nedorite de care învăț in Formare, ce atașament? Ce mediu de siguranta, creștere si dezvoltare armonioasa? Ce echilibru in familie? Toate Ingredientele unei copilării dure, dar din care el acum a ieșit învingător.
Tibi descrie iadul alb, cu mult timp cunoscut înainte de a pleca in marea aventura in competiția 6633 Arctic Ultra. Este iadul alb al pereților din închisoarea de maxima siguranta de unde nu a mai reușit sa evadeze si care i-a devenit “casa” vreme de aproape 10 ani. Pașii săi numărați din turul zilnic in curtea închisorii dau si numele cărții: “27 de pași”, legat fiind cu lanțuri de ambele picioare.
Nu știu cum, dar omul asta s-a regăsit pe el, prin conectarea la natura si la fratele sau, omul care i-a stat alături indiferent de ce a făcut si care l-a ajutat sa-si schimbe viața, prin descoperirea Divinității care i-a fost suport in anii din închisoare.
Cartea merita citită pentru a înțelege câte resurse sunt in noi, cat de puternici suntem de fapt. Merita citită si pentru ca este o lecție de viața, unii ar putea spune “se poate si mai rău decât am avut eu”, iar alții ar putea spune “ca exista speranța, se poate daca vrei cu adevărat”.
Nu vreau sa dau mai multe detalii din carte, sunt de părere ca povestea lui de viața seamănă pe ici pe colo cu multe povesti ale copilariilor comuniste, cu exploatarea celor mici la munca, cu părinți având diverse neînțelegeri, cu tentative si reușite de a duce o viața mai buna, chiar daca nu se dovedește calea dreapta, cu gustul libertății neștiute.
Nu o ratați!
Sper sa-l întâlnesc intr-o zi, sa-i pot zice câte gândesc despre el si cata apreciere am pentru omul Tibi Useriu.
