Familie

Joc in 3

9 ianuarie 2017

Ieri dimineata, afară lumină multă, ei cu chef de joacă, noi pe picior de plecare.

– Mama, vreau să ne jucăm jocul ăsta. (era venită cu cutia de la „Nu te supăra, frate!”)

-Mari, noi în 10 minute trebuie să plecăm de acasă. Ne așteaptă Bobo.

-Mama, tu nu înțelegi? Ne putem juca un pic și apoi plecăm.

Așa este, eu nu înțelegeam. Când mi-am dat seama, am decis. Ne jucăm 10 minute, ne conectăm și ne simțim bine împreună, după care sigur îmbrăcatul și plecarea merg mult mai ușor.

Am luat cutia cu planșa de lucru, pionii și zarul și ne-am așezat confortabil. Le-am spus că avem la dispoziție doar 10 minute, după care neapărat vom pleca, altfel întârziem. Au fost amandoi de acord, așa că am început.

-Mama, eu mi-am ales pionii galbeni (de altfel singura culoare care mai avea 4 pioni, restul fiind câte 2-3). Tu ce culoare vrei?

Eu nu apuc să răspund, ea continuă.

-Uite, îți poți alege roșu, dar mai e doar unul. Sau, uite, mai bine albastru. Aaaa, dar și aici mai sunt doar 2.

-Mari, îmi aleg verde, sunt 3 pioni, dar nu cred ca vom ajunge să-i punem pe toți în căsuța lor.

Între timp Ioan s-a așezat confortabil langa noi și a luat zarul în mână. Se uita  cum discutam despre pioni și avea pe fățuca lui simpatica acea expresie specifică: „Eu am ceva în mână și voi aveți nevoie de el, dar nu am de gând să vi-l dau” 🙂

Maria îi zice:

-Ioan, eu acum mă joc cu mama. Tu nu te joci cu noi că nu poți să numeri.

-Măi, Mari, dar uite….Eu mă uit la el și cred că i-ar plăcea să fie implicat în jocul nostru. Cum am putea să facem?

-Mama, el nu știe să numere să-și mute pionii. Putem să-i dăm altceva să se joace.

Știam că el nu va ceda ușor, zarul îl avea în mână și sigur ieșea cu supărare pentru o parte sau alta daca îl luam. Mi-a venit ideea să-l implic și pe el.

-Mari, m-am gândit….Ioan ar putea să dea cu zarul pentru mine. Tu dai pentru tine si el pentru mine. E bine așa?

-Da, mama e bine.

Ok, acum aveam sarcinile distribuite pentru fiecare dintre noi, mai rămânea să funcționeze bine totul. Prima tură, Maria dă cu zarul, o ajut să numere bulinele albe de pe el și își mută pionii pe planșa de joc.

-Ioan, acum tu dai cu zarul pentru mine. E important să dai în cutie, doar de acolo luăm în considerare.

Prima aruncare….pe lângă cutie. Mai încearcă o data. Tot pe lângă ea. A treia oară, aruncă zarul atât de tare că intră după raftul cu cărți.

Maria preia cuvântul:

– Ioan, ce faci? Acum nu mai avem zar să ne jucăm. De ce arunci asa tare?

El râde. E distractiv să arunce după bunul plac, doar că ne dă peste cap jocul. Radem toti 3, facem glume despre cat de puternic e el si ce tare poate arunca.

Recuperăm zarul și o luăm de la capăt.

Jocul a continuat, Maria a învațat să numere din ce în ce mai bine, atât pe zar, cât și pe planșă, iar Ioan își coordona mișcările excelent. Arunca zarul în cutie și nimerea de cele mai multe ori. El nu mai avea răbdare, după ce Maria arunca zarul imediat punea mâna pe el, ea nu mai apuca să numere bulinele.

După 10 minute, aproximativ, am spus că e momentul să ne oprim, ne îmbrăcăm și plecăm. Nimeni nu a ripostat, amândoi au colaborat, și-au adus hainele, apoi ghetele, m-au ajutat să-i îmbrac și am plecat. Totul, fără nicio întârziere.

Ce a fost interesant în jocul acesta:

  1. Ioan și-a dezvoltat abilitățile de coordonare și motricitate prin aruncarea zarului  în cutie.
  2. Maria a exersat număratul.
  3. Amândoi și-au exersat răbdarea de a aștepta după celălalt.
  4. Eu am învățat încă o dată despre importanța conectării.

Deseori suntem în situația în care ne grăbim, avem întâlniri stabilite sau un program fix și exact atunci copilul, mic sau mare sau amândoi, au chef de joacă. Câteodată nu sunt atentă la semnalele acestea și o țin pe a mea. Acum e momentul să plecăm, nu avem timp, etc…Alteori, simt nevoia lor și atunci, mai ales dacă timpul chiar permite o pauză de 5-10 minute, îi urmez în jocul propus. Câștigăm cu toții din asta. Pe de o parte, ei obțin ceea ce își doresc, se simt apreciați și valorizați pentru faptul că răspund nevoii lor, ne conectăm unii cu ceilalți, râdem și ne simțim bine împreuna, pe de altă eu știu că un copil conectat este mai cooperant, așa că ceea ce avem de făcut ulterior merge mai ușor.

Așadar, regula numărul 1 cu copiii: Conectarea! Este esențială pentru buna lor dezvoltare și creștere, pentru armonie și pentru liniștea noastră, a părinților 🙂

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply