Parenting

Copiii speciali și lumea din jur

17 septembrie 2016

Acum o luna eram in magazinul Lidl, la raionul de pâine. In spatele meu, la intrare se auzea un sunet constant de nemulțumire din partea unui copil. Nu era plâns, nu erau nici cuvinte articulate, erau doar manifestări vocale pe un ton foarte ridicat, ca un mârâit constant. Imediat gândul m-a dus la un copilaș obosit, suprastimulat de tot ce este in magazin, care probabil îsi dorește sa mănânce unul din produsele de pe raft, care sigur este refuzat de părinte si care se apropie de o criza de furie.

Noi ne-am continuat cumpărăturile, am zăbovit o vreme in zona cu produse specifice, cu haine de copii, dar plânsul copilului se auzea constant, fara pauza. Mi-am spus in gând ca tare greu trebuie sa fie pentru mama respectiva, știu si eu cum e sa vina un tantrum fix la cumpăraturi si toti ochii stau ațintiți spre tine, ca părinte, cu privire dezaprobatoare si cu etichete de tipul „copil răsfățat”.

Am ajuns intr-un final la casa si abia atunci am văzut ce se întâmpla. Erau la cumpăraturi bunica, tatăl, un copil de vârsta prescolara si sora lui mai mare. Coșul lor de cumpăraturi era deja plin, iar băiatului i se întindeau pe rând fiecare din produsele dorite, doar doar sa tacă din gura. Oamenii erau in rândul către casa si erau vizibil obosiți de experiența asta. Păstrau fiecare ambalaj din produsele mâncate de copilul vocal pentru a fi încasate. Era vizibil pentru mine ca acel copilaș este intr-o situație emoțională dificila, dar mai mult de atât, bănuiesc (pentru ca nu-l cunosc si nu am o certitudine) ca era special in felul lui, având si alte dificultăți. Ii zâmbeam bunicii de câte ori privirile noastre se întâlneau in speranța de a-i transmite ca o înțeleg si ca sunt alături de ea.

Priveam in același timp ce se întâmpla in jurul lor. Băiatul continua sa-si exprime nemulțumirea prin aceleași sunete specifice dupa fiecare mușcătura din corn. Oamenii din jur erau in 3 categorii: unii înțelegeau situația, alții erau nepăsători, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic, deși era deranjat sunetul, nu aveai cum sa nu-l percepi. Si a treia categorie erau nemulțumiții, cei care se strâmbau in fel si chip de tot ce se întâmpla, care oftau zgomotos cat sa fie auziți, care șușoteau cu cei de lângă ei si arătau cu degetul.

Am ieșit din magazin si întâmplator oamenii aveau mașina parcata lângă a noastră. Bunica l-a luat pe băiat si l-a pus in mașina in centura. Continua cu aceleași sunete si se zbătea sa iasă de acolo. Tatăl a închis usa mașinii si a mers spre portbagaj sa pună cumpărăturile spunând „m-ai terminat azi”. Bunica era transpirată, iar sora mai mare se simțea rușinată de toata situația.

Mi-au dat lacrimile la gândul ca e tare greu sa ai un copil special! E greu sa accepți, ca părinte, sa lupți sa-l faci bine sau sa-i încetinești evoluția, e greu pentru ca lumea din jur nu e pregătită pentru situațiile astea. Poate ca nu era bine sa vina cu el acolo tocmai pentru ca suprastimularea il agita si mai mult, mai bine il lasă in mașina cu tatăl sau cu bunica, sau il lăsau acasă cu altcineva. Fiecare poate adauga multe alte idei despre experiența asta, dar pentru mine a fost cat se poate de relevant ca lumea din jur empatizează foarte greu/spre deloc cu astfel de cazuri.

Partea buna a lucrurilor este ca sunt comunități de oameni, la fel de speciali, care se aduna impreuna, care au activități specifice, care îsi împărtășesc din  trăiri si se simt acceptați si iubiți. Sunt orașe in care se organizează competiții sportive cu donații către astfel de oameni, se vând produse tot in scop caritabil, așadar exista si deschidere către ei.

Mesajul pe care vreau sa-l transmit este ca ne poate fi greu sa ne punem in locul bunicii sau al tatălui si sa înțelegem ce e in interiorul lor, dar sa încercam sa acceptam si sa renunțam la exprimările contradictorii care nu-i ajuta deloc. Sa le zâmbim si sa ne vedem de ale noastre, va conta mai multe decât un oftat lung ?

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply