Familie Parenting

Copiii sunt oglinda noastră

17 august 2016

Copiii sunt cele mai performante scanere existente. Preiau de la noi gesturi, intonația vocii, articulația cuvintelor, obiceiuri. Ne copiază perfect. Si cred ca e normal sa fie asa. Noi suntem primele persoane din viața lor, călăuzele pe aceasta lume. Daca ma gândesc si la teoria atașamentului si cum se transmit anumite lucruri pe aceasta cale, atunci mi se pare si mai concludent totul.

Cred ca e important sa fim atenți, prezenți si conștienți de acțiunile noastre, tocmai pentru ca astfel putem alege din ceea ce vrem sa dam mai departe generației următoare. Sunt si chestiuni transmise inconștient, sunt cuvinte si gesturi care ne scapă, ne ies pur si simplu si apoi am vrea sa le tragem cu cleștele înapoi. Dar cat putem, sa acționăm conștient cu copiii noștri si cu noi. Si daca totuși se întâmpla cele nedorite, sa discutam cu ei ulterior, sa le spunem ce am vrut sa facem, de ce am procedat astfel, sa ne cerem scuze daca zicem cuvinte nepotrivite, sa-i respectam ca indivizi.

M-am gândit sa strâng aici mai multe povesti personale din care am tras concluzia ca cei mici preiau de la noi, din comportamentul nostru. Acesta va fi un articol in care voi numerota poveștile si ori de câte ori mai adaug câte una va fi poziționată in partea de sus.

  1. Maria si aspiratorul

Experiența de azi cu Maria mi-a reamintit ca am 4 ochi ațintiți asupra mea, care ma urmăresc, care învață de la mine si care preiau si ce vreau si ce nu vreau 🙂

Eram la masa de dimineata, fiecare la locul lui. Ioan era in scăunel, Maria si eu pe scaune, Răzvi plecase deja la lucru. Printre alte preparate de pe masa, am prăjit si niște pâine pe care am savurat-o cu unt si magiun. Imi place mult pâinea prăjită, dar recunosc ca ma si enervează ca face multe firimituri. Acum suntem in etapa in care fiecare mănâncă singur, le tai bucatele mici sau mari (depinde de mâncare) astfel încât sa poată apuca si toata lumea mănâncă pe cont propriu.

Maria e mai ordonata la masa, nu mai face atâtea firimituri pe jos, nu se mai murdărește asa des. In schimb Ioan e la etapa de descoperire. Mănâncă singur cu furculița, cu lingura, direct cu mâna cand ii e foame tare si nu mai are răbdare. Cand se satura incepe si studiază mâncarea, o strânge in pumni, între degetele lui grasune, o arunca pe tava, imi da si mie sau lui Răzvi.

Azi dimineata s-a înfruptat singur din pâinea prăjită cu unt si magiun. Cand termina bucatele puse mai cerea: „Pun, mama”, adică sa-i mai pun. La final, era tot murdar, i-am găsit magiun si in urechi si in nas, asa ca direct la dus a intrat.

image

Pe sub scaunul lui era plin de firimituri, de bucatele mici de pâine rămase doar cu un pic de unt, magiunul fusese lins. I-am zis Mariei ca e necesar sa aspiram, era cea mai rapida cale de a aduna totul.

Imediat a trecut la fapte, s-a dus si a scos aspiratorul de la locul lui, a venit cu el la bucatarie, i l-am băgat in priza si a început sa aspire. A vrut sa facă doar ea aceasta acțiune, fara sa o ajut in vreun fel.

Am observat întâmplator cum procedeaza, in paralel spalam vasele si mai fugeam si la Ioan care se bălăcea in cada plină de jucării. Ținea aspiratorul in mâna asa cum fac si eu, stătea ușor aplecata, deși ar fi putut sta dreapta, a mutat tacticos scaunele sa poată trage mai bine, a scos capătul cu perie de la aspirator si l-a apropiat de mobila, de șezutul lui Ioan, a mutat câteva sticle de plastic si a aspirat in locul lor, apoi le-a pus la loc. Ma uitam la ea si ma vedeam pe mine. Ma gândeam in momentele respective cand o fi văzut toate astea la mine, pentru ca nu mi-am propus sa fac o lecție din felul in care aspir. M-a văzut deseori făcând asta, dar ea nu stătea cu mine, alerga dintr-o camera in alta, se juca cu Vacuti, cu Ioan. Dar ochiul ei ager a surprins totul.

M-am apropiat sa pun ceva pe pultul din bucătărie si imediat a reacționat:

-Mama, mai am un pic si termin de aspirat. Te rog sa nu vii aici, ca iei pe picioare toate firimiturile.

Ma gândeam in sinea mea :” Hmmmm, this is me! Exact asa ii zic eu”

La final i-am mulțumit pentru ajutorul acordat, pentru cat de bine a aspirat si ea m-a pupat si mi-a zis:

-Vroiam sa ieșim mai repede afara si de asta am aspirat eu. Eu ma mișc mai repede ca tine. Tu du-te si îmbracă-l pe Ioan si hai odată afara!

A fost fain! Pentru mine a fost o lecție, deși este doar un eveniment banal petrecut in bucătărie, dar in ea m-am văzut pe mine. Si deseori Razvan imi spune ca face lucruri ca mine, ca se supăra ca mine, ca ripostează ca mine si eu refuz ideea, dar poate ca ar fi bine sa ma mai studiez un pic.

 

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Ana 17 august 2016 at 14:38

    Noi neavand copii, am observat ca inclusiv animalele de companie(in cazul nostru Lucky) imprumuta enorm din caracterul stapanului. Noi ne permitem luxul sa dormim pana mai tarziu doar in weekend, asa ca Lucky este un caine care nu trebuie lasat la 6 dimineata afara sa-si faca nevoile. Deci cumva si-a adaptat stilul la viata noastra. O alta faza care imi vine in minte, a primit o jucarie unde puteai sa-i pui bobite, dar care necesita ceva rabdare sa le si scoata de acolo. A incercat o data, a incercat de doua ori, apoi nervoasa a inceput sa latre. Nu o sa uit niciodata ca in secunda aia Andy a zis: e exact ca tine, cand ceva nu iese asa cum trebuie! 🙂
    Cred ca influentam enorm, cam tot ce ne inconjoara, cu atitudinea noastra si cu felul nostru de a comunica direct sau indirect.

  • Leave a Reply