Weekend in familie

Weekend-ul ce tocmai a trecut a fost plin cu de toate: bălăceală, relaxare, momente de conectare în familie, cu copiii, joacă liberă, dormit la cort, căpușe, tantrumuri. Dar să le luăm pe rând, pe fiecare.

Răzvan a fost la Văliug de joi, având o activitate cu echipa de la lucru, așa că ne-am gândit să profităm să mergem când termină el să ne bălăcim cu toții.

Sâmbătă dimineața la 9 am plecat, cu cort, izolire și un bagaj minim de haine către Văliug. Eu, Maria și Ioan.

Am făcut un popas la Soceni, am luat covrigi de la brutărie și a fost liniște o bucată de vreme. Copiii, în spate, ronțăiau de zor. Când îi cădea covrigul din mână lui Ioan , Maria era prezentă și-l realimenta, apoi îi dădea cana cu apă, camionul, mingea. Am un ajutor de nădejde în ea, desigur atunci când e disponibilă și vrea. Pentru că sunt și momente când refuză să facă asta.

Am ajuns în jur de 10.50 la Văliug, l-am recuperat pe Razvi și am mers la bălăceală. După ce am parcat mașina, ne-am dat seama că am uitat sandalele Mariei la pensiunea de unde l-am luat pe Razvi. Acolo ea s-a descălțat și mergea pe jos cu picioarele goale. Fuga după ele înapoi! Ne așteptau să le recuperăm.

Apoi, gata, a venit momentul mult așteptat de bălăceală. Lacul era foarte plin, până în pădure, așa că porțiunea pe care o știam noi ca fiind mai dreaptă și numai bună de aruncat pietre, era sub apă. Am decis că stăm strict pentru bălăceala și joacă în apă, urmând să ne retragem într-o porțiune mai sigură pentru copii.

Apa e pe placul tuturor, dar Răzvi și Maria sunt ca peștele în apă, ei clar se înțeleg cel mai bine pe tărâmul acesta. Au înotat împreună, s-au jucat în apă, au mers până la mijlocul lacului împreună, au avut diverse discuții de viață. Îmi place foarte mult cum se înțeleg! Deși el stă mai puțin cu Maria decât mine, reușește să se conecteze cu ea mai rapid și mai bine. Poate e relația tată-fiică, poate sunt mai asemănători ca și temperament, cert este că sunt mândră de ei, de el că se implică activ în creșterea copiilor.

Ioan a gustat și el apa și la propriu și la figurat, i-a plăcut. A stat multă vreme cu fundul pe pământ la margine și a aruncat pietre în apă. Și weekend-ul acesta a învățat să spună foarte clar cuvintele “apa” si “tata”.

Ne-am retras la Casa Baraj pentru a se juca copiii în nisip, pe tobogan, pe leagăn. Am zăbovit o vreme aici, se simțeau atât de bine că vreo oră nu au avut treabă cu noi. Eram acolo, îi priveam, dar amândoi erau captivați de nisip, pietre, jocul cu lopeți, Maria se cățăra pe micul panou.

Am plecat sus pe Semenic, iar copiii au adormit. Era răcoare și plăcut sus. Din păcate drumul pare din ce în ce mai rău, cu gropi multe și mari. La marginea pădurii sunt scoși mulți bușteni care probabil vor fi cărați…asta mi s-a părut trist!

Am revenit la Văliug pentru o baie și apoi ne-am căutat un loc bun de pus cortul. Am găsit o poiană foarte faină între Gărâna și Brebu, unde ne-am jucat cu mingiile, am alergat cu copiii, am instalat cortul și ne-am simțit bine.

Maria, parcă era Ileana Cosânzeana. Cum am ajuns, ea a plecat să culeagă flori, cânta și dansa, le spunea florilor povești, vorbea cu ele. Cum încercam să merg spre ea să-i fac o poză pleca. Era momentul ei, nu vroia pe nimeni acolo, așa că l-am respectat. La final i-am admirat buchetul și am întrebat-o pentru cine l-a pregătit. Era pentru o bunică, așa că bunicile ei (Vasi și Bobo) au toate motivele să fie fericite. Maria vă poartă în gând chiar și când nu sunteți prezente.

Ne-am instalat în cort rapid, eram obosiți cu toții. La ora 21 era ziuă, iar copiii numai chef de somn nu aveau. Săreau pe mine și pe Răzvi, aveau un joc între ei doi, se uitau unul la celălalt își arătau dinții și râdeau din tot sufletul. Au vrut să mănânce fulgi de porumb, să bea apă, să vadă iarba, cerul….orice era mai interesant numai somnul nu-și făcea apariția. Într-un final, cred ca era 22.30, au picat amândoi.

Am aruncat o privire afară prin plasa cortului. Era liniște, greieri cântau, apa curgea și ne făcea somnul lin, iar cerul era plin plin de stele. De mult nu l-am mai văzut așa sau altfel spus, de mult timp nu l-am mai privit seara, din ușa cortului.

Ne gândeam că ne trezim devreme, odata ce primele raze de lumină își fac apariția, dar se făcuse 8.30 când am deschis ochii trezită de Maria. Răzvi și Ioan au mai dormit până pe la 9.

Ne-am mai consumat energia în iarbă, la apă, cu florile și cu strânsul bagajului. Am mâncat în Poiana Lupului, copiii s-au mai jucat cu pietre la apă și apoi am plecat spre casă. Răzvi trebuia să ajungă la lucru. De obicei, revenim în Lugoj duminică seara, dar acum a fost nevoie să ne întoarcem mai devreme.

Am adormit pe mașină atât eu, cât și copiii. La intrare în Lugoj s-a trezit Ioan și când l-am luat în brațe, văd ceva negru după urechea lui. Mă uit mai bine și era o căpușă, un pui mic. Nu era prinsă, dar nici nu umbla. La prima încercare nu am putut să o iau, dar Răzvi a acționat rapid și a luat-o.

În toată agitația asta a noastră s-a trezit Maria, deranjată că ea vroia să mai doarmă. A urmat o criză de furie de toată frumusețea, vreo 30 de minute de plâns – urlat-suspinat. Motivele ei erau că i-au căzut florile pe jos, că nu vrea să se spele, că nu vrea să se îmbrace.  Ulterior, când s-a liniștit, mi-a zis ca mai vroia să doarmă. Cred că e și asta, dar mai cred și faptul că weekend-ul acesta ne-am conectat toți 4, că a fost timp fain petrecut împreună și că pentru ea a fost un mediu de siguranța pentru a scoate toate temerile, fricile, frustrările acumulate. Tantrumul a venit la finalul weekend-ului nostru și mi-a fost greu să-l duc și să-i fiu alături cu adevărat, așa cum o fac în alte momente. Mi s-a părut ca o cireașă de pe tort, doar că era amară. Am mai învățat ceva din asta!

Una peste alta, acum când scriu totul constat că a fost un weekend frumos și educativ pentru toți 4. Și da, viața de familie le are pe toate încorporate, și cu cele bune și cu cele grele!