Familie

Ioan la 2 ani

4 mai 2017

Omulețul nostru drag are azi 2 ani. Această aniversare a lui vine după o perioadă de agonie și speranță limitată, dupa o perioadă cu medici și tratamente pe care încă le mai are, dar este realmente o trecere de la agonie la extaz. Apreciem mai mult ziua de azi și ne bucurăm mai intens.

Mă uit la pozele lui și văd cum a crescut. Fix acum 1 an era ca un dop, cel mai drag dop grăsun și zâmbăreț.

13116437_10206232040504413_3320180868533823368_o

Ioan la 1 an

Acum este un mic toddleraș (cum îi zice Lau), își manifestă personalitatea din ce în ce mai mult, vorbește multe cuvinte, se ciondănește cu Maria, apoi o drăgălește, iar pe noi ne umple de iubire și bunătate.

Dacă ar fi ceva de spus specific despre Ioan este că băiețelul acesta mic la trup are un suflet maaaare, imens, plin de bunătate și liniște. Este un copil lângă care eu mă simt mică. Mă întreb câteodată de unde vin toate astea alea lui, iubirea asta nemărginită, liniștea și pacifismul? Apoi mă întreb unde încap toate astea? Dar mai cred despre el că va inspira oamenii din jurul lui, așa cum ne inspira și pe noi. Va fi un liant împăciuitor și, acolo unde va fi el, o să fie liniște.

Încă o dată mă bucur că ne-a ales pe noi să-i călăuzim pașii aici, că ne ajută să ne descoperim și să fim mai buni.

Să ne trăiești micuțule grăsun și să inunzi lumea asta cu sufletul tău bun!

 

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply