Trail running

7500 Marathon (Hobby)

19 iulie 2016

Despre Marathon 7500

Sâmbătă, 16 iulie, a fost startul cursei Hobby din cadrul Maraton 7500 desfășurat în Munții Bucegi. Proba Hobby înseamnă 45km, 3200m diferență pozitivă de nivel și un timp limită de parcurgere de 14h. Competiția mai are o probă de 90km și 7500m diferență de nivel adresată celor mai bine pregătiți, mai antrenați și care vor să-și depășească limitele.

Ceea ce este diferit la această cursă este faptul că se desfășoară în echipă de 2 persoane. Practic tot traseul, fie de 45km, fie de 90km, se parcurge impreuna cu o alta persoana, aleasa in momentul înscrierii in competiție. Asta mi se pare special la 7500, ECHIPA.

Conteaza foarte mult sa reușești sa te sincronizezi cu celălalt, sa-l vezi si sa-l simți chiar si atunci cand nu vorbești cu el. Ritmul propriu se adaptează si la celălalt, pauzele la fel. Aici câștiga echipa si nu individul. Imi place tare mult ideea de echipa, de a împarți cu cineva experiența asta, de a trece impreuna prin momente de euforie, extaz, greutate fizica, foame, somn.

Alegerea partenerului este foarte importantă. E important sa fie cineva alături de care ne simțim bine, cu care putem comunica ușor, cu care ne potrivim ca si nivel de pregătire fizica, care stie ce înseamnă muntele.

Mai multe INFO strict despre competiție pe site-ul evenimentului: Marathon 7500

Cursa noastră de nesomn

Pentru noi, sâmbăta a fost valabilă ideea conform căreia planul de acasă nu se potrivește cu cel de la fata locului.

Cum a fost planul? Eu si copiii, fiind la Zarnesti, ne-am propus sa plecam mai devreme spre Pestera impreuna cu părinții mei, sa ajungem pe zi, sa ne instalam corturile, prospectăm un pic zona cu copiii. Răzvi pleca de la Lugoj imediat dupa lucru, ajungea cand totul era instalat, estimat ora 21, ne culcam si apoi dimineata la 5 deșteptarea, la 6 startul. Acesta a fost planul. Realitatea însă a fost total diferită.

Noi am reușit sa plecam de la Zarnesti devreme, ajungând la Peștera in jurul orei 18.30. Am instalat corturile, ne-am mai jucat prin iarba, am mâncat si la ora 20 am fost la ședinta tehnica. Atunci a început sa se schimbe planul. Am primit mesaj de la Răzvi ca este blocat in trafic la Abucea de mai bine de 30 minute, ca nu circula nimeni si ca e un accident grav. Ok, asta ne ducea cu gândul ca întârzie mai mult, poate undeva pe la ora 23 sa ajungă. A reusit sa găsească pe GPS o ruta alternativa de ocolire si sa plece prin ploaie torențiala pana la Sibiu unde a ramas din nou blocat din pricina unui accident. In timpul asta, ii pregăteam pe copiii de somn, fiind in cort. Se auzea muzica de la poarta de sosire, era gălăgie in jur de la ceilalți participanți, însă copiii erau obosiți. Maria a adormit imediat ce s-a băgat in sacul de dormit, iar Ioan dupa alăptat a picat ca un bursuc in puful sacului si pe calea lui Moș Ene a fost. Eu nu puteam dormi. Așteptam semne de la Răzvi ca a depășit zona de accident si ca merge. Era deja ora 22 si mai avea cel putin 3h pana sa ajungă la tabăra de baza de la Sibiu, in condițiile in care nu ar mai fi fost blocaje pe drum.

La poarta de start-finish era agitație mare, muzica data tare, clopote, fluiere, încurajări….urmau sa sosească primii băieți de la proba de 90km, dupa 16h de la start si 7500m diferența de nivel. Mi-ar fi plăcut sa fiu acolo sa-i încurajez de pe margine pe Robert Hajnal si Daniel Stroescu, superoamenii care au făcut un adevărat record. In cort, sub sacul de dormit, ma gândeam ca muzica si gălăgia sa nu-i trezească pe copii, sa doarmă liniștiti sa ne putem odihni cu totii.

Ioan a dormit foarte bine, in schimb Maria a avut 2 reprize de plâns si țipat direct din somn. Câinii din jur lătrau (ulterior am aflat ca ne-a vizitat ursul in zona de start), muzica mergea tare la fiecare apariție a unor concurenți din tura lunga (e cat se poate de normal asta si ma bucur ca indiferent de ora fiecare participant primește doza de apreciere pentru efortul depus), Maria mai avea si niște afte bucale care-i dădeau dureri, se speria de cum bătea vântul, de diverse obiecte din cort. Oricum nu puteam dormi, dar nu ma gândeam ca va fi asa dificil cu ea.

Intr-un final la ora 02.30 a ajuns si Răzvi in tabăra de baza. La ora 3 eram amândoi in cort, ascunși sub sacii de dormit. La ora 6 era startul si ne gândeam la cat sa ne trezim, sa ne luam si kit-ul de concurs, sa mâncam ceva rapid, sa ne echipam. Cred ca per total am reușit adunat sa dormim 1h, cu toate celelalte treziri ale Mariei. La ora 5, ne-a trezit echipa de organizare cu melodia asta faina care mi-a răsunat tot concursul in minte și încă o mai aud și o mai cânt: Bună dimineața.

Am ieșit din cort, ne-am îmbrăcat si ne gândeam ca mâncam. Ne era foame. Între timp s-a trezit si Ioan, vroia sa fie alăptat, dar cand l-a văzut pe Răzvi era in culmea extazului. „Tata, tata….” Zâmbete, voci duioase strigând „tata”, brate întinse spre el….I-a fost dor de el.

Era deja ora 5.30, inca nu ne ridicasem numerele de concurs, nu mâncasem, rucsacul de concurs nu era gata, iar organizatorii ne chemau la verificarea echipamentului obligatoriu. Pe fuga ne-am pus de toate in bagaj, am alergat la kit-uri, am luat o felie de pâine cu cașcaval ca si gustare si mâncând am plecat la start. Înainte de a intra in zona de start, se verifica echipamentul obligatoriu specificat in regulament. La noi au dorit sa vadă bluzele cu mâneci lungi si manusile, le aveam pe toate. Sincer, nu ma gândeam ca vor verifica exact manusile, ma gândeam la geaca de ploaie, la folia de supraviețuire, la altele. Dar vremea pe munte e schimbătoare, asa ca e bine sa fim previzibili.

Competiția

La ora 6 am luat startul. Eram așadar dupa o noapte aproape albă, culcati la 3, cu crize de plâns ale unui copil si cu trezit la 5, condus 9h de la Lugoj la Padina pe o vreme ploioasasi urâta. Înainte de start a fost primul moment in care ne-am întrebat unul pe celălat daca suntem ok sa participam. Daca putem duce fizic ceea ce aveam in fata: 45km cu o diferența de nivel considerabila. Am decis ca vom aborda cursa in mers, nu aveam energie sa alergam nici măcar un pas, ne era somn si foame.

Traseul este foarte frumos si asta ne-a dat permanent o raza de soare privind in jurul nostru. Pornește de la Salvamont Peștera si urca pe Valea Ialomiței pana la Cabana Omu.

Obarsia Ialomitei

Obarsia Ialomitei

Pana aici am avut timp limita de parcurgere de 2h. Mergând de la start si pana aici am ajuns la 7.40. Ce sentiment fain a fost ca dimineata devreme sa fii sus pe acoperișul tării, la peste 2500m altitudine!

La Cabana Omu - prima data ora 7.40

La Cabana Omu – prima data ora 7.40

Apoi se coboară pe Valea Cerbului pana la Gura Diham. Mai bine de 1500m diferența de nivel in coborâre abrupta. A fost bine pana aici, am mers in pas mai vioi, am admirat peisajul din jur, am făcut popasuri de hidratare si batoane.

Valea Cerbului

Valea Cerbului

Diham - punct de realimentare

Diham – punct de realimentare

De la Diham, am continuat traseul in urcare pana in Poiana Izvoarelor si apoi la Prepeleac. De aici de la Prepeleac, traseul normal de concurs era sa urcam prin Bucsoiu spre cabana Omu, dar din pricina vântului puternic s-a decis sa continuam pana la cabana Malaiesti, apoi prin valea Malaiesti, Hornul Mare traseul de vara sa ajungem la Cabana Omu.

Poiana Izvorelor

Poiana Izvorelor

La Prepeleac

La Prepeleac

Porțiunea aceasta de traseu, cea modificata, nu-mi era cunoscuta, este de o frumusețe fantastica. Pentru noi, nedormiți si înfometați, de aici a început greul. Urcarea pana la cabana Omu am făcut-o cu multe opriri, cu poze, cu mâncat batoane, dar parcă ar fi mers niște mâncare adevărată.

Valea Malaiesti

Valea Malaiesti

Pe bucata asta de traseu visam la slănina de la cabana Omu, dar tot ce-mi doream e să ajungem în timp util sus, astfel încât să ne încadrăm în timpul limită stabilit. Și am reușit, la 14.40 eram la cabana Omu unde nu mai erau prea multe în punctul de realimentare, slănina mult visată era terminată, singurele chestiuni sărate erau chipsurile. Cred că am mâncat o pungă întreagă. Îmi era atât de foame! Simțeam nevoia să consum ceva sărat, mă săturasem de dulce. Vroiam ceva mai consistent. Au picat bine și chipsurile. Răzvi aici vroia brânză sărată tare, dar nu am observat să aibă.

Cabana Omu - a doua oara ora 14.40

Cabana Omu – a doua oara ora 14.40

După un popas lung ne-am continuat drumul spre Șaua Bătrâna până în Poiana Guțanu. Porțiunea aceasta de traseu e superbă, cu plaiuri largi, de o parte și de alta peisaj frumos, creasta Pietrii Craiului, Moieciu, Măgura, Peștera. Mi-am reamintit de Ecomarathon, de tura cu Răzvi în Munții Godeanu. Am ajuns în Guțanu la ora 17. Eram în continuare înfometați și începusem să amețim și să ne fie și mai greu. Lipsa odihnei și a alimentației corespunzătoare din zielele anterioare concursului și-au spus cuvântul.

Traseul continua prin șaua Strunga înapoi la Padina și la punctul de finish. Ceea ce îmi aminteam din anii anterior era că Șaua Strunga părea aproape, aveam senzația că acum ajungem, dar a durat mai mult decât mă așteptam. La fel a fost și anul acesta.

Unde esti tu Saua Strunga?

Unde esti tu Saua Strunga?

Într-un final, după 13h de la start, plecați de dimineața de la 6, dormiți 1h toată noaptea, am ajuns la poarta de finish. Acolo ne așteptau copiii și Vasi și Pavel.

După cursă

Ne-am bucurat de medalii, de buff, de lubenița primită, de gulaș, de pozele magnetice din timpul cursei, de atmosferă, de muzică, de traseu, de tot. A fost foarte frumos, dar oboseala noastră ne-a făcut să nu apreciem fiecare moment așa cum merita.

Familia Arsene

La ora 22 a fost premierea, dar copiii erau frânți de oboseală și puțin cooperanți, așa că ne-am băgat în corturi la ora 21.30. Speram să aud premierea din cort, dar la fiecare cuvânt spus la microfon Ioan ne spunea „auzi?!, auzi?!”, apoi aplauda și el odată cu cei de afară. Așa că în final nu am auzit premierea. Ne-am culcat obosiți și cu speranța că ne vom odihni. Maria a avut din nou reprize de plâns, deci numai odihnă nu a fost.

La 9 eram pe drum spre Zărnești. Ne-am oprit în Sinaia la o cafea și în parc cu copiii.

Lacul Bolboci

Lacul Bolboci

Sinaia

Concluzii

7500 are ceva special ce mă atrage în fiecare an. Poate fi atmosfera, oamenii, ideea de traseu în echipă, sau poate toate la un loc. Îmi doresc să fac traseul de 90km, îl văd ca pe o provocare personală pentru mine, ca efort, ca idee de a fi noaptea pe munte, de parcurge o distanță așa mare. Abia aștept să revin în 2017, dar atunci sigur vom proceda diferit privind ajungerea noastră acolo.

Veniți la 7500 ca voluntari, spectatori, participanți și sigur vă veți reîntoarce aici, în inima Bucegilor!

 

 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Maraton 7500 Hobby 2016 – Cea mai frumoasă alergare montană a anului | Joyfully Active 20 iulie 2016 at 19:06

    […] iar alergătorii de acolo erau toți unul și unul. În sfârșit m-am revăzut și cu Andreea, fosta mea colegă, care a alergat cu soțul ei și a povestit cum a […]

  • Reply Anamaria 21 iulie 2016 at 6:10

    Felicitari pentru reusita, mai ales in conditiile date. Este de apreciat comunicarea voastra, stabilirea prioritatilor si mai ales ca nu v-ati pierdut entuziasmul.
    Sunteti un exemplu demn de urmat ca sportivi si mai ales ca parinti.

  • Leave a Reply